Mass-media, blocată în narațiuni înrădăcinate despre refugiați

Steven Youngblood, bursier Fulbright 2023-2024, Moldova

profesor și director, Centrul pentru Jurnalism Global pentru Pace, Universitatea Park (Missouri, SUA)

Dintre numeroasele provocări pentru Moldova, declanșate de războiul Rusiei în Ucraina, puține sunt mai mari decât găzduirea refugiaților.

Moldova are în prezent mai mulți refugiați pe cap de locuitor decât orice altă țară, potrivit Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor în Domeniul Migrației. Cu o populație de 2,6 milioane de locuitori, la 3 octombrie 2023 țara adăpostea 119.000 de refugiați. Din 24 februarie 2022 frontiera cu Ucraina au trecut-o 952.819 persoane, potrivit UNHCR. 

Pentru ONG-urile umanitare și furnizorii de servicii sociale, implicațiile acestui aflux mare sunt evidente. La fel de provocatoare sunt implicațiile migrației în masă pentru instituțiile de presă și jurnaliști. Provocarea presei este să ofere narațiuni alternative, bazate pe compasiune și care demască stereotipurile negative, construind, în același timp, punți de legătură între refugiați și comunitățile gazdă.

EUROPA, REFUGIAȚII ȘI MASS-MEDIA

Potrivit UNHCR, numărul persoanelor strămutate forțat și apatride în Europa a crescut la 21,8 milioane spre sfârșitul anului 2022, inclusiv circa 12,4 milioane de refugiați, 1,3 milioane de solicitanți de azil, 7,2 milioane de persoane strămutate intern (PSI) și 474.000 DE apatrizi. Presa tradițională din Europa și din alte părți ale lumii scrie adesea despre migranții vulnerabili într-o manieră unidimensională, negativă, distorsionată și uneori chiar rasistă sau xenofobă.

Jurnalistul Cevdet Acu observă: „Mass-media poate fie să consolideze imaginea «criminalizată» a refugiaților, ceea ce duce la discursuri de ură și ostilitate împotriva refugiaților, fie, dimpotrivă, poate contribui la reducerea conflictului dintre refugiați și localnici, oferind un mediu pașnic pentru toți”. 

Mai multe studii au căutat să examineze amploarea prejudecății și negativității îndreptate contra migranților prin examinarea mediatizării „crizei” refugiaților sirieni din 2015. 

Un studiu de analiză a conținutului românesc, care a avut în vizor reflectarea în mass-media a subiectelor despre refugiați, a găsit șase cadre de știri în 2015-2016, reprezentând 86% din toate narațiunile despre refugiați studiate. „Cele șase cadre primare rezultate din analiza cluster a codurilor conceptuale sunt următoarele: (1) criza europeană, (2) securizare, (3) context/victimizare, (4) relocare/distribuire, (5) conflictul internațional și (6) umanitar/personalizare”, se arată în raport. Autorii raportului au concluzionat: „Dezvoltarea celor mai importante cadre pe parcursul celor zece trimestre de analiză a arătat cum discursul public din presa românească a trecut de la cadrul dominant criza europeană la cadre de context/victimizare și securizare, precum și la măsurile de control instituite pentru a gestiona fluxul de refugiați. În acest proces, variațiile locale în cadre urmează tendința generală europeană spre securizare”. 

Narațiunea din perspectiva amenințării se poate manifesta ca o relatare ce creează „panică morală” cu privire la „crizele” de refugiați. În Raportul Institutului European al Regiunii Mediteraneene din 2017, de Dina Matar, se remarcă mediatizarea care reflecta „utilizarea de către elitele politice și entitățile media a discursurilor de «panică morală» pentru a construi diviziuni și diferențieri pe baza aspectelor de naționalitate, rasă, etnie, religie, gen sau alte diferențe în limitele naționale sau internaționale și în legătură cu migrația”.

Utilizarea cuvântului „criză” este un exemplu al modului în care mass-media contribuie la o „panică morală” ce contrapune „noi” vs „ei” (refugiații).  Matar observă: „În ceea ce privește actuala «criză» a refugiaților, nu este o exagerare să spunem că mediatizarea a ceea ce a fost numit «criza migrației» sau «criza refugiaților» în Europa și în alte părți ale lumii a urmat tendințe similare și a fost la fel de divizată și inconsistentă din punct de vedere politic ca și politicile oficiale privind creșterea fenomenală a numărului de persoane care caută refugiu în Europa… Îngrijorător este faptul că reflectarea de către instituțiile media dominante a refugiaților sau migranților din Europa și din Orientul Mijlociu și Africa de Nord a avut tendința de a repeta stereotipurile și cadrele care prezintă refugiații ca un «alt» colectiv, care este diferit de «noi», dar și ca o problemă umanitară sau de securitate, reducând la tăcere, dezumanizând și marginalizând în acest proces pe cei reprezentați și discutați”. 

Limbajul folosit pentru a eticheta refugiații și alți migranți este de o importanță vitală. După cum notează Matar, „cuvântul refugiat, adesea folosit în mod interschimbabil cu cuvintele migrant sau solicitant de azil, a fost abordat ca o categorie fixă și rigidă în care refugiații au fost delimitați ca fiind «demni» sau «nedemni», sau ca cei care au sau nu dreptul la protecție, sau, cu alte cuvinte, cei care merită compasiunea și simpatia noastră, sau cei de care ar trebui să ne temem”.

Într-un alt studiu despre „criza” din 2015, cercetătorii de la Universitatea Cardiff (Marea Britanie) au examinat mediatizarea acesteia în cinci țări – Spania, Italia, Germania, Marea Britanie și Suedia. „Cercetătorii (…) au descoperit diferențe majore între țări în ceea ce privește sursele folosite de jurnaliști (politicieni locali, politicieni străini, cetățeni sau ONG-uri), limbajul pe care l-au folosit, motivele prin care au argumentat creșterea fluxurilor de refugiați și soluțiile pe care le-au sugerat. În Germania și Suedia, de exemplu, s-au folosit preponderent termenii «refugiat» sau «solicitant de azil», în timp ce presa din Italia și Marea Britanie a preferat cuvântul «migrant». În Spania, termenul dominant era «imigrant». Acești termeni au avut un impact important asupra direcției discursului din fiecare țară. Instituțiile de presă, de asemenea, au fost diferite în ceea ce privește subiectele pe care le-au reflectat preponderent. De exemplu, subiectele umanitare erau mai frecvente în presa italiană decât în presa britanică, germană sau spaniolă. Subiectele amenințărilor (cum ar fi cele din sistemul de protecție socială sau amenințările culturale) au fost cele mai răspândite în Italia, Spania și Marea Britanie. În general, presa suedeză a fost cea mai pozitivă față de refugiați și migranți, în timp ce mediatizarea din Marea Britanie a fost cea mai negativă și cea mai polarizată”. 

COMPARAREA MEDIATIZĂRII REFUGIAȚILOR SIRIENI ȘI UCRAINENI
Mai multe exemple șocante ilustrează ceea ce mulți critici ai presei condamnă ca xenofobie și rasism atunci când se compară mediatizarea acestor două „crize” ale refugiaților.

Într-un articol recent au fost citate mai multe exemple:

– Kelly Cobiella, corespondent NBC News din Londra, a spus: „Ca să spunem direct, aceștia nu sunt refugiați din Siria, aceștia sunt refugiați din Ucraina vecină. Asta, sincer, face parte din problemă. Aceștia sunt creștini, sunt albi, sunt… em… «foarte asemănători cu oamenii care trăiesc în Polonia»”. 

– Charlie D’Agata, corespondent CBS News din străinătate, a observat: „Acesta nu este un loc, cu tot respectul, ca Irak sau Afganistan … Este un oraș relativ civilizat, relativ european – trebuie să aleg și eu cu atenție aceste cuvinte – unde nu te-ai aștepta la așa ceva sau ai spera că nu se va întâmpla”.

– jurnalistul BFM TV (Franța) Philippe Corbé a declarat: „Nu vorbim aici despre sirieni care fug de bombardarea regimului sirian susținut de Putin. Vorbim despre europeni care pleacă în mașini ce arată ca ale noastre pentru a-și salva viața”. 

– Daniel Hannan de la Daily Telegraph (Marea Britanie) a observat: „Ucraina este o țară europeană. Oamenii săi urmăresc Netflix și au conturi pe Instagram. Războiul nu mai este ceva ce vine asupra populației sărace și îndepărtate”.

În ceea ce privește cercetarea, un studiu calitativ și cantitativ din 2023 realizat pentru Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) a examinat mediatizarea în limba engleză a subiectului refugiaților în timpul așa-numitei „crize” a refugiaților sirieni din 2015 și în situația actuală cu refugiații ucraineni.

În raport se notează: „Instituțiile media joacă un rol important în modelarea opiniei publice în jurul întrebării cine sunt migranții și solicitanții de azil și care sunt responsabilitățile juridice și morale ale țărilor de destinație. Mediatizarea frecvent se bazează pe și perpetuează narațiunile obișnuite în jurul migranților, mediatizarea compătimitoare prezentând solicitanții de azil ca victime ale conflictelor, precum și beneficiile integrării migranților pentru comunitățile de destinație, în timp ce mediatizarea negativă recită și extinde subiectele privind migranții ca amenințări la adresa securității naționale, a identității culturale, a securității economice și sănătății comunității de destinație”. (Banulescu-Bogdan, 2022)

După cum s-a menționat anterior, narațiunea din perspectiva amenințării este obișnuită în reflectarea refugiaților (și a migranților în general) la nivel mondial. Studiul OIM spune: „Referințele la migranți sau refugiați ca orice tip de amenințare au fost de 4,2 ori mai frecvente în eșantionul din 2015 decât în eșantionul din 2022, amenințările la adresa securității naționale reprezentând majoritatea referințelor (71% pentru 2022; 64% pentru 2015) în ambele cazuri. În 2015, preocupările legate de securitatea națională au fost strâns legate de terorism; discuțiile în mass-media despre posibilitatea solicitanților de azil de a fi afiliați ai organizațiilor teroriste au fost frecvente înainte de atacurile de la Paris din noiembrie 2015 și omniprezente în lunile care au urmat. În schimb, în ciuda faptului că în 2022 agresorul a fost pe teritoriul european, sugestiile de amenințare – de exemplu, că agenții ruși ar putea fi ascunși printre solicitanții de azil ucraineni – s-au limitat în primul rând la relatări senzaționaliste în primele săptămâni ale conflictului”.

Segmentul cantitativ al studiului OIM confirmă constatările calitative care sugerează „o ambivalență față de solicitanții de azil și migranți în 2015 în comparație cu sprijinul puternic al ucrainenilor strămutați în 2022”. Din punct de vedere calitativ, o analiză a conținutului a constatat că „mass-media în 2022 a reflectat subiecte de sprijin și integrare (cum ar fi adăpostirea, voluntariatul comunitar sau mijloacele de trai) la rate mult mai mari decât în 2015, în timp ce în 2015 au fost rate ridicate de reflectare a trecerii frontierelor și a migranților ca amenințări”.

În concluzie, studiul OIM a constatat diferențe interesante și potențial îngrijorătoare în modul în care au fost tratați refugiații sirieni în 2015 și refugiații ucraineni în 2022-2023, menționând „diferențe izbitoare între modul în care au fost reflectați refugiații ucraineni și modul în care au fost reflectați refugiații din Siria. În ambele cazuri, civilii fug de distrugerea masivă a țărilor lor natale de către unii dintre aceiași antagoniști. Cu toate acestea, diferențele în ceea ce privește reprezentările refugiaților în mass-media – printre altele, percepțiile privind amenințarea, legitimitatea refugiaților sau contribuția economică – au contribuit la delimitarea peisajului pe care refugiații din Ucraina și Siria l-au întâlnit în Europa în 2022 și în 2015”. 

Concluzie
Preocupările ce vizează refugiații în Europa sunt însoțite de îngrijorări cu privire la relatările în mare parte negative despre aceștia în mass-media, ceea ce întărește stereotipurile și îi prezintă pe refugiați drept amenințări. Sunt necesare abordări mai constructive în presă pentru „a susține sprijinul public în lunile critice care urmează, în situația în care războiul este prelungit și așteptările în jurul unei soluționări timpurii și a revenirii se micșorează”, în cuvintele studiului OIM.

În a doua parte a analizei mele despre mass-media și refugiați (care va urma curând), voi oferi o rețetă pentru îmbunătățirea relatărilor despre refugiați folosind modelul jurnalismului de pace, care pune accentul pe echilibru și empatie, oferă narațiuni alternative pozitive și încurajează utilizarea presei pentru a construi punți de legătură între refugiați și comunitățile gazdă.