Caricatura Media Azi

Caricatura Media Azi: (In)Accesul unei jurnaliste la întâlnirea cu prim-ministra

Săptămâna trecută, prim-ministra Natalia Gavrilița a fost într-o vizită în municipiul Ungheni, unde s-a întâlnit cu autoritățile publice locale pentru a discuta despre problemele lor. E un prilej bun pentru presa locală să reflecte evenimentul, dar informații despre vizită au fost de negăsit, potrivit unor reprezentanți ai mass-media. Mai mult, o jurnalistă s-a plâns că persoane responsabile de „filtrarea” invitaților nu i-au permis inițial să intre în sala unde urma să aibă loc întrevederea cu prim-ministra. Se pare c-ar fi existat un „club de presă select” membrii căruia ar fi putut participa la eveniment. „Aici este presa Guvernului”, a fost avertizată ea. Atitudinea persoanelor care inițial au împiedicat-o să participe la ședință s-ar fi schimbat după ce jurnalista a menționat că va face public incidentul. E adevărat că, potrivit propriilor spuse, ea nu avea cu sine legitimația de presă, însă unii participanți la întâlnire au recunoscut-o și au confirmat că este jurnalistă. După un schimb de replici, a fost lăsată să intre. 

O fi uitat jurnalista legitimația de presă, dar restricționarea accesului la un eveniment public, de interes major pentru localitate, ridică cel puțin câteva semne de întrebare.

Show More

💬 ...

Back to top button