Actualitate

Alte trei posturi TV au fost amendate pentru publicitate cu nivel sporit al sunetului

Unele televiziuni continuă să încalce legislația prin difuzarea publicității cu un nivel al sunetului mai mare decât cel al emisiunilor puse pe post, arată monitorizările Consiliului Audiovizualului (CA). În ședința de vineri, 4 august, autoritatea a amendat posturile Jurnal TV, Moldova 1 și Moldova 2.

Potrivit Codului serviciilor media audiovizuale, furnizorii de servicii media au obligația să uniformizeze nivelul sunetului programelor cu cel din timpul difuzării comunicărilor comerciale, iar CA monitorizează periodic respectarea acestei prevederi. De această dată, autoritatea a avut în vizor patru posturi TV în zilele de 16, 18 și 21 iunie, în diferite intervale orare. Publika TV nu a comis devieri, în timp ce Jurnal TV a fost amendat cu 5.000 de lei, Moldova 1 – cu 6.000 de lei, iar Moldova 2 – cu 7.000 de lei.

CA poate aplica amenzi în cazul în care există un decalaj între nivelul sunetului publicității și cel al programelor media din 2017, când a fost dotat cu utilajul necesar. În aprilie 2022, instituția a publicat un ghid explicativ privind uniformizarea tăriei sonore.

Media Azi a mai scris despre încălcări similare. Bunăoară, în luna iunie 2023, Consiliul a aplicat sancțiuni în valoare de 49.000 de lei posturilor de televiziune N4, Rlive TV, REN Moldova, Studio L, Exclusiv TV, TV6 și TVC 21, iar mai devreme, în februarie, alte șase canale TV au fost sancționate cu 32.500 lei în total. Potrivit unui comunicat CA, pe durata anului 2022 au fost aplicate amenzi  în valoare de 64.000 lei pentru publicitate cu nivelul sporit sunetului. 

Show More

💬 ...

Back to top button