Externe

Ungaria: Organizațiile pentru libertatea presei salută sesizarea instanței UE în cazul de  revocare a licenței Klubrádió

Mai multe organizații neguvernamentale care militează pentru libertatea presei și libertatea de exprimare, printre care și Reporteri fără Frontiere (RSF), au salutat decizia Comisiei Europene de a sesiza Curtea Europeană de Justiție în legătură cu decizia Consiliului Media ungar de a revoca licența radiodifuzorului independent   Klubrádió, scrie Rsf.org

Potrivit RFS, Klubrádió a fost forțat să renunțe la emisie în februarie 2021, după ce autoritatea de reglementare a mass-media, formată din reprezentanți numiți exclusiv de partidul de guvernământ Fidesz, a respins prelungirea licenței din cauza presupusei nerespectări a unor cerințe administrative. Autoritatea de reglementare a blocat ulterior încercările postului de a re-securiza frecvența pe care a utilizat-o timp de 20 de ani, „reducând la tăcere unul dintre ultimii radiodifuzori majori critici din țară”. În prezent Klubrádió continuă să transmită online, însă fără frecvență, cu o acoperire și influență mai limitate.

Pe 15 iulie, Comisia Europeană a anunțat despre continuarea procedurilor de dezbateri judiciare pe marginea încălcării dreptului comuni, afirmând că decizia Consiliului Media de a respinge cererea lui Klubrádió de utilizare a frecvenței de 92,9 MHz din Budapesta a fost făcută din „motive îndoielnice” și că autoritatea a aplicat regulile într-o „manieră disproporționată și discriminatorie”. Comisia a adăugat că limitarea postului de radio „a încălcat libertatea de exprimare, așa cum este consacrată în Carta Drepturilor Fundamentale a UE”.

Reporteri fără Frontiere consideră că decizia Comisiei Europene este una întârziată, dar importantă: „Această decizie a organului executiv al UE de a acționa Ungaria în instanță pentru presupusa încălcare a normelor UE în domeniul telecomunicațiilor cu privire la licența de difuzare a Klubrádió este un semnal tardiv, dar important și arată că Comisia este din ce în ce mai dispusă să folosească instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a apăra mass-media independentă, libertatea de exprimare și pluralismul media acolo unde acestea sunt cel mai mult amenințate”, se arată într-o declarație semnată de RSF și alte 11 ONG-uri.

Organizațiile semnatare își exprimă speranța că Curtea de Justiție a Uniunii Europene va analiza cu atenție acest caz și va constata încălcarea de către Ungaria a  legislației UE privind telecomunicațiile în ceea ce privește alocarea echitabilă și nediscriminatorie a frecvențelor radio.

Ulterior, acest lucru i-ar permite Klubrádió să solicite rejudecarea dosarului la Curtea Supremă. „Cu toate acestea, procesul va dura, probabil, și există îngrijorări că, în cele din urmă, ar putea avea un impact minor asupra capacității Klubradio de a relua difuzarea în eter”, se mai spune în  declarația RSF, susținută și de alte organizații.

Show More

💬 ...

Back to top button