Actualitate

Compania ce deține Accent TV și Primul în Moldova, amendată pentru că nu a solicitat CA acordul să opereze modificări în datele privind proprietarii

Consiliul Audiovizualului a amendat compania Telesistem TV, proprietara posturilor Primul în Moldova și Accent TV, pentru că nu a solicitat și nu a primit acordul CA de a opera în actele oficiale modificări cu privire la datele de identificare ale asociaților până la nivel de persoană fizică sau juridică. Asta după ce, pe 7 octombrie, firma rusească „Медиа Инвест Сервис”, fondatoarea companiei Telesistem TV, și-a schimbat proprietarii. Amenda de 5.000 de lei a fost dispusă în ședința din 2 decembrie a autorității. 

Decizia de a sancționa firma Telesistem TV a parvenit drept urmare a autosesizării membrului CA Ruslan Mihalevschi, pe 4 noiembrie. Asta pentru că Ziarul de Gardă a scris, cu trimitere la datele din Registrul persoanelor juridice din Federația Rusă, că noul proprietar al „Медиа Инвест Сервис” a devenit Alexei Polunin, pe 7 octombrie. El a preluat firma prin intermediul companiei pe care o deține, „Диаманд Эстейт”. 

În ședința din 4 noiembrie, Mihalevschi a făcut trimitere la informațiile apărute în presă, dar a menționat că a verificat personal aceste fapte și a precizat că fondatorul companiei „Диаманд Эстейт” a fost anterior cetățeanul rus Andrei Goncearenko. „Potrivit publicațiilor din presă, acest om de afaceri din Federația Rusă, în 2019 – 2020 a fost beneficiarul final al companiei care a primit în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău. Tot potrivit acestor publicații, el a avut și interese comerciale la compania Air Moldova”, a informat Ruslan Mihalevschi. 

Potrivit unui comunicat al CA, după încheierea ședinței din acea zi, Telesistem TV a informat despre schimbările produse pe 7 octombrie. Acest fapt încalcă însă prevederile Codului serviciilor media audiovizuale, potrivit cărora, inițial, este necesară obținerea acordului pentru operarea modificărilor în acționariat și asociați. 

Media Azi a scris anterior că, pe 22 septembrie, CA a fost anunțat de către reprezentanții companiei Telesistem TV despre schimbarea administratorului. În locul lui Stanislav Vîjga a fost numită Arina Corșicova, iar mai multe instituții media au scris că cele două televiziuni s-ar afla astfel deja sub controlul Partidului Șor. Serviciul de Informații și Securitate, Centrul Național Anticorupție și Consiliului Concurenței au fost sesizate de către CA să investigheze circumstanțele și informațiile răspândite pe larg în presă.

Show More

💬 ...

Back to top button