Actualitate

Cătălin Țepelin, forțat să plece de la șefia Gazetei Sporturilor: „Încercau să încalce principiile unei prese independente”

Cătălin Țepelin a părăsit Gazeta Sporturilor (GSP), după ce radacțiile Gazeta și Libertatea au reclamat oficial, la managementul elvețiano-bulgar al  trustului Ringier, presiuni în cazul unor „articole sensibile din industria pariurilor”. Robin Lingg, președintele Consiliului de Administrație al Ringier Sports Media Group invocă „lipsa de colaborare a acestuia cu grupul internațional de presă”, potrivit unei știri a Libertatea.ro, publicată pe 3 octombrie. 

Peste 70 de jurnaliști ai ambelor redacții au semnat o scrisoare publică. „GSP și Libertatea informează publicul: după ce am refuzat cererile unor manageri din conducerea Ringier de a arăta în avans articolele despre firmele de jocuri de noroc care sunt clienți de publicitate, Ringier a cerut luni, 2 octombrie, plecarea redactorului-șef al GSP, Cătălin Țepelin. Ne opunem”, au declarat jurnaliștii.

Potrivit sursei citate, Țepelin a comentat decizia conducerii trustului Ringier într-o postare pe Facebook, în care susține că „ruptura a fost provocată de faptul că m-am împotrivit unor decizii care, cred eu, încercau să încalce principiile unei prese independente”. În aceeași postare, jurnalistul vorbește și despre „mai multe episoade care sugerau o imixtiune a comercialului în editorial”. 

La întâlnirea cu reprezentanți ai Libertatea și GSP marți, 3 octombrie, Robin Lingg a declarat că „noi am acordat întotdeauna libertatea editorială” și a susținut că plecarea lui Cătălin Țepelin a fost motivată de „lipsa de colaborare a acestuia cu grupul internațional de presă”, potrivit Libertatea.ro. 

Cătălin Țepelin a lucrat în echipa GSP timp de 20 de ani, iar în calitate de radactor-șef  a activat în ultimii cinci ani.

Centrul pentru Jurnalism Independent și ActiveWatch și-au exprimat solidaritatea cu cei peste 70 de jurnaliști ai publicațiilor Gazeta Sporturilor și Libertatea, „care au sesizat public faptul că asupra celor două redacții s-au făcut presiuni editoriale din partea managementului grupului Ringier, în mod repetat, presiuni care au culminat cu demiterea redactorului șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Țepelin”.

Show More

💬 ...

Back to top button