Caricatura Media Azi

Caricatura Media Azi. Război și „pace” pe micile ecrane din Republica Moldova

Telespectatorii buletinelor de știri ale posturilor de televiziune NTV Moldova, Primul în Moldova și Accent TV nu află suficiente informații despre războiul din Ucraina, se arată într-o analiză publicată recent pe portalul Mediacritica al Centrului pentru Jurnalism Independent. Tehnica omisiunii în cazul războiului din Ucraina, aplicată de redacțiile acestor televiziuni, a fost descrisă de președinta Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, drept „tactica struțului băgat cu capul în nisip”. Cercetătorii media semnalează că una dintre funcțiile jurnalistului este cea de a informa despre evenimente de interes public, or un război „sub coastă” este un astfel de eveniment. Poate „tactica struțului băgat cu capul în nisip” a fost adoptată de aceste televiziuni pentru a supraviețui în condițiile înăspririi controlului de către stat a conținuturilor difuzate? Nu știm ce se află în spatele acestei „tactici”, mai ales că cele trei instituții nu oferă explicații telespectatorilor. Ne rămâne doar să bănuim…

Show More

💬 ...

Back to top button