Caricatura Media Azi: „Penibilul” adevăr din investigațiile jurnalistice
Mariana Durleșteanu, candidata în retragere a coaliției majoritare pentru funcția de prim-ministră, a calificat drept „penibilă” prestația jurnaliștilor RISE Moldova, după ce reporterii au scris despre două apartamente pe care le deține la Londra fosta ambasadoare a Republicii Moldova în Marea Britanie. „Sunteți penibili”, a fost mesajul expediat jurnaliștilor de fosta ambasadoare și ex-ministra Finanțelor, la scurt timp după publicarea materialului jurnalistic.
Coincidență ori ba, Durleșteanu și-a anunțat retragerea după discuția cu reporterii RISE Moldova, iar întrebarea „Cine va fi următorul candidat?” a dictat agenda discuțiilor publice din aceste zile. Indiferent de persoana care va ocupa fotoliul de șef al Cabinetului de miniștri, abținerea de la calificative neîntemeiate la adresa mass-mediei este o deprindere importantă.
Vedeți și: Caricatura Media Azi: În căutarea vaccinului anti-dezinformare