Orizont TV, amendat cu 75.000 de lei pentru publicitate cu conținut mascat în favoarea lui Ilan Șor
Orizont TV a fost sancționat de Consiliul Audiovizualului (CA) cu 11 amenzi, în sumă totală de 75.000 de lei, pentru difuzarea comunicărilor comerciale cu conținut mascat în buletinele de știri. Materialele vizate se referă la Festivalul Chitarelor de la Orhei, protestele împotriva închiderii magazinelor „Merișor” și concertul interpretului Misha Marvin la OrheiLand. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CA din 8 septembrie, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Conform datelor CA, pe 31 iulie 2023, Orizont TV a difuzat subiectul cu titlul „Interpretul, compozitorul și muzicianul Misha Marvin a evoluat sâmbătă, la OrheiLand” în cadrul a trei buletine principale de știri. CA a constatat că denumirea parcului a fost prezentă în titlul subiectului, de șase ori în imagini și a fost menținută pe burtieră pe tot parcursul știrii, iar despre OrheiLand s-a vorbit mai mult decât despre subiect în sine.
În materialul informativ s-a precizat că, în fiecare sâmbătă, copiilor li s-a oferit înghețată gratuită la inițiativa lui Ilan Șor. De asemenea, CA a constatat elemente de publicitate, așa cum în știre era menționat anul inaugurării parcului, numărul de vizitatori, programul de activitate, cum se repartizează înghețată pe fundalul bannerului cu inscripția „Înghețată Gratuită”, iar numele lui Ilan Șor a apărut atât la începutul știrii, cât și la final. Prin urmare, potrivit comunicatului CA, conținutul editorial a prezentat în mod favorabil actorul politic Ilan Șor și se încadrează în noțiunea de publicitate politică, dar acesta nu a fost marcat drept unul publicitar și nu a fost delimitat corespunzător, fapt ce contravine prevederilor legii. Codul serviciilor media audiovizuale obligă posturile TV să separe clar produsele jurnalistice de cele realizate în scop publicitar.
Într-ul alt un subiect despre protestul mai multor susținători ai Blocului politic ȘOR, care s-au arătat nemulțumiți de închiderea magazinelor sociale „Merișor”, au fost prezentate informații cu caracter comercial mascat referitor la numărul și anul lansării magazinelor, precum și menționarea la inițiativa cui au fost create. Materialul a fost pus pe post la data de 3 august, în trei buletine de știri, și a inclus secvențe cu elemente ale magazinului „Merișor” și imagini de la inaugurarea unui astfel de magazin, cu tăierea panglicii, opiniile protestatarilor referitor la faptul că „economisesc în acest magazin” și imaginea fondatorului acestora, Ilan Șor.
Iar pe 7 august 2023, televiziunea a relatat despre faptul că „la Orhei s-a desfășurat Festivalul Chitarelor, în memoria lui Iurie Sadovnic”, cu mențiunea că evenimentul a fost și de această dată organizat cu suportul și susținerea personală a lui Ilan Șor.
Vicepreședinta CA, Aneta Gonța, a remarcat că în toate cele 3 materiale s-au folosit tehnici de manipulare care „prind foarte bine când același mesaj este repetat de mai multe ori”. „Deși postul TV a declarat că nu a urmărit scopul să facă publicitate magazinelor, a urmărit, în mod sigur, scopul să facă publicitate lui Ilan Șor, fiind folosite OrheiLand, Merișor, mai nou – Festivalul Chitarelor”, potrivit ei.