Actualitate

O jurnalistă de la Radio Svoboda a murit la Kiev în urma unui atac cu rachete

Jurnalista biroului ucrainean al Radio Europa Liberă, Vera Ghirici, a murit în urma unui atac de rachete lansat asupra Kievului pe 28 aprilie, scrie Svoboda.org. Sursa a precizat că jurnalista este unica persoană decedată în urma atacului de ieri.

Publicația se referă la declarațiile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a declarat că  forțele armate ale Rusiei au bombardat capitala ucraineană imediat după încheierea negocierilor sale cu secretarul general al ONU, António Guterres, care se afla la Kiev în acea zi.

Autoritățile publice locale au declarat că rachetele au lovit atât obiecte militare, cât și un bloc de apartamente de 25 de etaje, unde s-au prăbușit parțial primele două etaje, după care s-a iscat un incendiu.

Anterior se relata despre șase victime în urma atacului, dar nu au fost publicate informații despre cei uciși. Radio Svoboda scrie că trupul jurnalistei a fost găsit în dimineața zilei de 29 aprilie, sub dărâmăturile unui bloc de locuit.

Vera Ghirici și-a început activitatea la Radio Svoboda din Kiev pe 1 februarie 2018. Ea a lucrat anterior la mai multe canale TV ucrainene.

Ministerul rus al Apărării a anunțat pe 29 aprilie că forțele aerospațiale ruse „cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune au distrus clădirile de producție ale întreprinderii din industria spațială și de rachete Artem din Kiev”. Ministerul nu a comentat atacul cu rachete asupra unei clădiri rezidențiale.

Potrivit datelor din 12 aprilie ale Uniunii Naţionale a Jurnaliştilor din Ucraina, de la începutul războiului, 20 de lucrători media de la instituții locale şi străine au decedat în timpul relatării despre evenimentele din țara vecină.

Show More

💬 ...

Back to top button