Categorie ImplicităExterne

O jurnalistă a postului de televiziune Al-Jazeera, ucisă în timpul unei transmisiuni în direct

​Jurnalista Shireen Abu Akleh, una dintre cele mai cunoscute reporterițe ai postului de televiziune panarab Al-Jazeera, a fost ucisă miercuri, 11 mai, dimineaţă în timp ce relata despre confruntările între armata israeliană şi palestinieni în sectorul Jenin din nordul Cisiordaniei, scrie Hotnews.ro cu referire la postului de televiziune și agențiilor internaționale de presă.

Ministerul palestinian al Sănătăţii a anunţat că, în timpul ciocnirilor de la Jenin, bastion al facţiunilor înarmate palestiniene din nordul Cisiordaniei, jurnalista Shireen Abu Akleh a suferit o rană gravă la cap şi a decedat.

Un alt reporter, Ali Samodi, care lucra pentru publicaţia palestiniană Al-Kuds, a fost împușcat și el, fiind rănit, în timpul aceloraşi confruntări de la Jenin.

Armata israeliană a afirmat că forţe ale sale au ripostat după „focuri de armă intense” la Jenin, precizând că „există o posibilitate, care acum este analizată, ca reporterii să fi fost loviţi – posibil de gloanţe trase de bărbaţi înarmaţi palestinieni”, potrivit Reuters.

Din 22 martie, Israelul a fost ţinta mai multor atacuri, soldate cu cel puţin 18 morţi. Două dintre aceste atacuri au fost comise de arabi israelieni, iar alte patru de palestinieni, trei dintre aceştia din urmă fiind originari din Jenin, unde armata israeliană şi-a intensificat operaţiunile în ultimele săptămâni.

Show More

💬 ...

Back to top button