Actualitate

Jurnalista Elena Milașina de la Novaia Gazeta, atacată brutal în Cecenia

Jurnalista Elena Milașina, de la publicația Novaia Gazeta, și avocatul Alexandr Nemov au fost atacați de persoane necunoscute, în Cecenia, pe 4 iulie. Aceștia urmau să asiste la sentința dată mamei unor activiști ceceni persecutați, care a fost răpită în ianuarie 2022 de forțele de securitate cecene din Nijni Novgorod, potrivit unui comunicat de pe Telegram al Echipei împotriva torturii. 

Prin intermediul sursei, Nemov a declarat că, pe drumul de la aeroport, mașina lor a fost blocată de trei autoturisme. Atacatorii i-au amenințat că-i vor împușca și le-au pus pistolul la cap.

Într-un comunicat oficial, redacția Novaia Gazeta susține că „mai multe persoane mascate i-au bătut brutal pe Elena și Alexandr, le-au furat telefoanele, cerându-le să le deblocheze, le-au distrus echipamentele și documentele. Au fost loviți cu bastoane și cu picioarele. Elena Milașina a fost diagnosticată cu traumatism cranian închis, are degete rupte la mâini. Rezultatul RMN-ului efectuat nu le este înmânat. Elena și-a pierdut conștiința de mai multe ori. Avocatul Nemov, pe lângă traumatisme, a fost înjunghiat cu cuțitul. Cu toate acestea, el intenționează să participe la procesul judiciar”. La solicitarea redacției, pe caz a intervenit Ombudsmana pentru drepturile omului, Tatiana Moskalkova, au declarat în redacția Novaia Gazeta.

În prezent, cei doi se află în spitalul din Groznîi. Poliția a vrut să-i interogheze pe Milașina și Nemov în spital, dar ei au refuzat să facă declarații. „Li s-a amintit de activitatea lor, de procesele și cazurile despre care a scris Elena Milașina. Se pare că nu a fost un atac de tip mafiot, ci unul cauzat de activitatea lor”, a relatat liderul Echipei împotriva torturii, Serghei Babineț.

Elena Milașina este jurnalistă de investigație din Federația Rusă, cunoscută în activitatea sa drept urmașă a Anei Politkovskaia, asasinată la Moscova în 2006. Este specializată pe investigarea corupției și cazurilor de încălcare a drepturilor omului, în special în Cecenia și Caucazul de Nord. Laureată a numeroase premii internaționale, ea a fost atacată de mai multe ori în ultimii ani.

Show More

💬 ...

Back to top button