Jurnalism pe timp de restriște: pandemii, războaie, fake news și dadarism

Victor Gotișan, cercetător media

Unde și de ce ne-am pomenit aici? 

Nici nu am ieșit cu bine dintr-o pandemie și ne-am pomenit într-un război care riscă să arunce în aer un continent întreg. Un conflict armat în inima Europei, care cel mai degrabă va schimba multe, poate chiar harta statelor continentului european sau pe cea a întregii lumi. 

Dacă din prima catastrofă, cea pandemică, mass-media a ieșit cu capul spart, atunci din cea de-a doua – războiul din Ucraina – riscă să iasă șifonată rău de tot. Din prima, presa s-a ales cu constrângeri și intimidări în a-și face misiunea principală (cea de informare a publicului larg), cu limitări ale accesului la informație, cu reducerea pieței de publicitate și cu o sporire a nivelului de dezinformare și manipulare. Din cea de-a doua încă nu putem prevedea cum va ieși. Cert este că primele concluzii și previziuni nu arată bine deloc.  

Atât pandemia de COVID-19, cât și războiul din Ucraina au adus cu sine câteva mutații în sectorul media și au născut chiar curente noi. Dar, să le luăm pe rând. 

Cataclismele cresc proporțional gradul de dezinformare

Întâi de toate, cele două calamități au dus la o explozie a nivelului de dezinformare. Unii colegi care se ocupă de contracarea dezinformării și a știrilor false îmi spuneau în cadrul unor interviuri că, în perioada pandemiei de COVID-19, gradul de dezinformare a crescut practic de două ori față de perioada dinainte de martie 2020. 

Începând cu sfârșitul lunii februarie 2022, gradul de dezinformare a atins însă cote astronomice. Războiul din Ucraina este primul conflict armat televizat și reflectat în direct de mii și zeci de mii de „jurnaliști” cu telefonul în mână. Avalanșa de informație de multe ori vine la pachet cu sporirea proporțională a falsurilor și dezinformării. Imediat ce vom ieși cu bine – sper – din cel de-al doilea cataclism, vom avea nevoie de o ajustare foarte rapidă a manualelor de jurnalism, mai ales la capitolul ce ține de funcțiile mass-media. Or, pe lângă funcțiile sale clasice – de informare, de formare a opiniei publice, publicitară, de divertisment și educativă – va trebui inclusă și cea de contracarare a informației/știrilor false (eng. fake news & disinformation debunking). 

„Dadarismul” – un nou curent – a atins și jurnalismul

În al doilea rând, atât pandemia de COVID-19, cât mai ales agresiunea militară a Federației Ruse în Ucraina a născut un nou curent: dadarismul. Curent amplificat de mass-media prin modul cum a reflectat informația și/sau cum s-a poziționat față de anumite aspecte ale celor două cataclisme. Scriitorul și jurnalistul român Mihai Buzea cataloga dadarismul drept o variantă autohtonă, a noastră, a whataboutism-ului englezesc. O scurtă definiție a dicționarelor spune că dadarismul/whataboutismul este tehnica prin care la o întrebare dificilă se răspunde printr-o altă întrebare sau se sare la alt subiect. 

Punctual am putea spune că dadarismul e:

1. Negarea unor fapte demonstrate;
2. Devierea discuției spre altceva; 
3. Scoaterea din context a unei informații;
4. Deplasarea accentelor de la subiectul sau ideea discutată spre alt subiect/idee, de multe ori diferit/ă, doar pentru a distrage atenția de la subiectul ori ideea inițială,
5. Când se termină argumentele, se trece la atac la persoană. 

Astfel, dadarismul nu este altceva decât o eroare logică, admisă cu bună știință de cineva. O eroare logică de genul „tu quoque” (din latină, și tu). Dadarismul este într-un final o tehnică de manipulare complexă, care încearcă să respingă argumentele cuiva prin atacul comportamentului celui din urmă, acuzându-l de ipocrizie și de faptul că:

• Comportamentul său nu este unul consecvent în alte situații; 

și

• Comportamentul său este incompatibil cu argumentele pe care le aduce.

Voi încerca să explic printr-un exemplu personal. Pe la începutul lunii aprilie, la câteva săptămâni de la debutul agresiunii militare ruse în Ucraina, m-a sunat un prieten care a emigrat de ani buni peste hotare. M-a întrebat ce se întâmplă în țara vecină, ce mai scrie media de la Chișinău și cea din regiune despre război, precum și despre evoluția situației pe câmpul de luptă. I-am înșiruit mai multe informație din diferite surse media – naționale, internaționale, implicit cele controlate de Kremlin – și i-am oferit și câteva opinii personale în baza informației prezentate. I-am descris desfășurarea acțiunilor militare din regiunile Kiev, Harkiv și Herson și atrocitățile armatei rusă în localitățile Bucea, Gostomel și Mariupol. La un moment dat, dânsul mă întrerupe și îmi spune: „Da, dar marii vinovați sunt NATO, SUA și …Ucraina. Primele două au înarmat-o pe cea din urmă. Cea din urmă e condusă de un evreu naționalist… Rusia a reacționat pentru a se apăra”. Am rămas mască, dar m-am decis să continuăm discuția: „Nu sunt de acord, este un fals ceea ce spui pentru că, în acest caz, Ucraina este țara care se apără, Rusia este țara care a invadat și a atacat teritoriul unui stat independent. Deci, ucrainenii nu fac altceva decât să-și apere propria țară…”. La care dânsul mai face o acrobație dadaristă: „Da, dar nu ești consecvent, de ce nu ai protestat nicicum, acum câțiva ani, când NATO a atacat Siria și Afganistan?”. „Păi, îi zic, acum discutăm despre agresiunea nejustificată a Rusiei la adresa unui stat independent, nu despre NATO, Siria sau Afganistan…”.

Discuția cu amicul meu a completat un cerc complex al dadariștilor: negarea faptelor, devierea discuției, decontextualizarea, deplasarea accentelor, atacul la persoană. Dadarismul amicului meu a încercat să-mi discrediteze faptele și să-mi vândă niște falsuri. Apoi a schimbat accentele, aducând în discuție o situație dintr-o cu totul altă poveste. Ca într-un final să mă acuze direct de ipocrizie, fără a respinge sau infirma argumentele mele inițiale. 

Un alt exemplu de cum arată dadarismul în același context, al războiului din Ucraina, și cum funcționează acesta a fost descris recent de umoristul Maxim Galkin într-un video publicat pe o rețea socială. 

Dadarismul este strâns legat de ceea ce cercetătorii numesc „epoca post-adevăr”. Pentru dadariști adevărul ca atare nu există. Există puncte de vedere pe care și le construiește fiecare. Motto-ul lor ar fi „Opiniile contează, nu faptele… Și, da, doar opiniile mele sunt cele care contează”.

Din nou despre libertatea presei 

În al treilea rând, libertatea presei a devenit din ce în ce mai contestată. O parte din vină ne aparține și nouă, celor care activăm sau avem tangențe cu sectorul media, pentru că încă nu am înțeles faptul că libertatea presei – ca și democrația – nu este un dat de sus, ci este ceva pentru ce trebuie să muncim zi de zi. Libertatea presei trebuie muncită, ea nu se câștigă o dată pentru totdeauna. 

Marcăm Zilele Libertății Presei, iar noi trăim într-o perioadă în care activitatea mass-media și reflectarea realității este pe cât de importantă, pe atât de periculoasă. Jurnaliștii se confruntă din ce în ce mai mult cu condiții de muncă dificile, cu presiuni financiare și politice tot mai mari, sunt urmăriți și intimidați, supuși la acte de violență, unii sunt întemnițați, iar alții omorâți doar pentru faptul că-și exercită meseria onest, corect și profesionist.

Rapoartele instituțiilor internaționale – Freedom House sau Reporteri fără Frontiere – menționează că în ultima decadă libertatea mass-media a avut de suferit și s-a deteriorat în întreaga lume. Dreptul fundamental de a accesa și a difuza informații prin intermediul unei prese independente este permanent atacat, iar o parte a acestor atacuri provin dintr-o sursă total neașteptată – democrațiile consolidate. Pe parcursul ultimilor câțiva ani, liderii unor state care ar trebui să fie cei mai aprigi apărători ai libertății presei, pe de o parte au încercat să reducă la tăcere vocile critice ale reprezentanților mass-media, iar pe de altă parte au încercat să susțină presa care le lustruiește imaginea. Cauza acestei tendințe rezidă în declinul democrației la nivel global, iar erodarea libertății presei este de fapt un simptom al prăbușirii unor instituții și principii democratice. 

Qua Vadis sau de ce încrederea în mass-media scade?

Declinul libertății presei, de obicei, aduce după sine și erodarea încrederii în mass-media. În ultimii 20 de ani, încrederea în presa din Republica Moldova a scăzut cu 10%, potrivit datelor Barometrului Opiniei Publice. Dacă în 2001, 55% din cei intervievați menționau că au încredere în instituția mass-mediei (răspuns combinat a două opțiuni: foarte multă încredere și oarecare încredere), atunci în 2021, nivelul încrederii în mass-media a scăzut până la 45%. 

Pe lângă declinul libertății presei, în Republica Moldova erodarea încrederii în mass-media poate fi pusă pe seama altor câțiva factori. În primul rând, erodarea încrederii este o consecință a lipsei transparenței proprietarilor REALI ai instituțiilor mass-media. În momentul în care nu se cunoaște cine stă în spatele unei instituții media, se amplifică zvonurile și presupunerile, fapt care duce de obicei la presupuneri și interpretări. Totodată, erodarea încrederii în mass-media s-a datorat și faptului că majoritatea instituțiilor media sunt controlate sau se află în proprietatea directă sau indirectă a politicienilor și/sau partidelor politice, instituții care se află la coada clasamentului la capitolul încredere și care au tras după sine în jos – prin asociere – și nivelul încrederii în mass-media. 

Mai este vorba și despre o continuă neclaritate în ceea ce privește finanțarea instituțiilor media. Nici până în prezent nu există instrumente clare și transparente care să ne arate de către cine sunt finanțate majoritatea instituțiilor media din Republica Moldova. 

Totuși, factorul care a avut cel mai mare impact la erodarea încrederii și credibilității mass-media, ca și instituție, este fenomenul dezinformării și a manipulării. În momentul în care mass-media manipulează și prezintă informații false în detrimentul faptelor – altfel spus, mint – încrederea acesteia nu are încotro decât să scadă. 

Ce ne facem? 

Ceea ce trebuie să înțelegem este că toate provocările enumerate sunt interconectate și reies una din alta fie sunt declanșate una de alta. Sunt niște mutații care, cu siguranță, vor avea impact asupra modului de a face jurnalism pe viitor. Noi doar trebuie să fim conștienți că, atât pandemia de COVID-19, cât mai ales războiul din Ucraina vor schimba modul de a face jurnalism. Totuși, ceea ce trebuie să reținem și pentru ce trebuie să luptăm sunt fundamentele jurnalismului: informarea corectă și în baza faptelor, prezentarea și reflectarea opiniilor tuturor părților implicate într-un anumit conflict, asigurarea dreptului la replică celui vizat și buna-credință a celui care face jurnalism.