Irene Scott, expertă în implicare umanitară la Internews: Mass-media trebuie să se asigure că vorbește despre oameni, nu despre etichete. A fi refugiat nu definește în totalitate o persoană

Conflictul armat din Ucraina și fluxul sporit de refugiați care au ajuns în țara noastră din statul vecin au generat un șir de provocări inclusiv pentru mass-media care trebuie să informeze zilnic despre aceste subiecte. Care este rolul presei într-un război, cum să vorbim cu refugiații și să abordăm reacția autorităților la o astfel de criză, dar și cum să gestionăm, în calitate de reporteri, propriile traume cu care ne-am putea alege în urma muncii pe care o facem? La aceste și alte întrebări ne-a răspuns Irene Scott, manageră de proiecte pentru implicare umanitară la Internews, prezentă pe 1 aprilie la o întâlnire informală la Școala de Jurnalism din Moldova.  

Media Azi: Care credeți că este rolul reporterilor în situații de criză, precum războiul din Ucraina?

Irene Scott: Reporterii au un rol important în criza din Ucraina. În general, reporterii au mai multe roluri atunci când există un asemenea subiect de interes public. În primul rând, este cel de a informa despre ceea ce se întâmplă, inclusiv din perspectiva Republicii Moldova, evidențiind problemele care sunt importante pentru comunitatea de aici. Dar cred că au și un rol foarte important în ceea ce privește modul în care este percepută criza – ce povești aleg să evidențieze, cum aleg să vorbească despre refugiați, despre răspunsul umanitar și impactul pe care l-ar putea avea asupra Moldovei. Toate acestea joacă un rol important în modul în care este percepută criza de către comunitatea locală, pentru ca oamenii să poată decide cum să acționeze. Cred că toată lumea din Moldova, într-un fel sau altul, este afectată de această criză.

Așadar, cred că este foarte important ca jurnaliștii să-și asculte comunitatea, să le asculte întrebările și plângerile, dar și să găsească o modalitate de a traduce ceea ce se întâmplă și de a-i ajuta să înțeleagă acest răspuns umanitar și aceste noi organizații care au venit acum în Moldova. Jurnaliștii pot explica cum funcționează aceste organizații, cum sunt luate deciziile cu privire la cine primește ajutor și cine nu, dar și să le ceară socoteală. Reporterii care interacționează direct cu refugiații ar trebui să aibă, de asemenea, o listă de resurse și organizații utile ce ar putea ajuta la ghidarea celor care au nevoie.

În cadrul întâlnirii organizate de Școala de Jurnalism din Moldova, ați mai menționat că presa locală trebuie să facă auzită vocea refugiaților. Care sunt modalitățile prin care instituțiile media ar putea interacționa cu publicul nou venit? 

În timp, interacțiunea cu refugiații se va transforma într-un obiectiv important. Majoritatea celor veniți din Ucraina urmăresc probabil știrile din presa ucraineană, se informează de la prieteni și rude. Dacă vor sta mai mult în Moldova, vor trebui să acceseze informațiile locale, care să răspundă și nevoilor lor. Astfel, mass-media trebuie să se gândească care sunt aceste necesități informaționale. Ar fi util să existe colaborări prin care să se creeze conținut media comun. Fie că este vorba de un program radio găzduit de cineva din Ucraina și cineva din Moldova sau de programe TV și articole scrise împreună. În acest fel, mass-media ar implica comunitatea și le-ar permite refugiaților să-și spună propriile povești, să aibă un cuvânt de spus. Acești pași sunt, de asemenea, utili în combaterea stereotipurilor care ar putea începe să se strecoare.

Din ceea ce ați urmărit în mass-media, ați observat unele greșeli pe care presa le comite atunci când reflectă această criză?

Înțeleg că, în calitate de jurnalist, este foarte tentant să faci fotografii și să intervievezi oameni în centrele pentru refugiați exact când au sosit. Înțeleg că aici obții o poveste foarte emoționantă, foarte interesantă pentru ascultătorii tăi. Jurnaliștii trebuie însă să se gândească la starea de spirit a celor care sosesc, oameni care tocmai au trecut prin experiențe traumatizante, și să fie respectuoși față de aceste persoane. Să le permită să decidă dacă au sau nu chef să fie intervievați în acel moment. Trebuie reținut faptul că centrele pentru refugiați devin casa cuiva. Să respecte demnitatea persoanelor care poate nu vor să fie fotografiate în acel mediu sau care cred că publicarea imaginilor ar reprezenta un risc de securitate. Reporterii ar trebui să obțină consimțământ înainte de a publica fotografii, în special ale copiilor, dar și ai oricăror refugiați în această situație, pentru că ar putea exista motive întemeiate din care nu-și doresc să le apară otografia pe prima pagină a unui ziar sau a unui site.

Aproape jumătate dintre persoanele refugiate sunt minori. Care sunt alte reguli specifice pentru intervievarea acestora? 

Este dificil pentru un copil să-și dea consimțământul pentru un interviu, pentru că acesta trebuie mai întâi să înțeleagă ce este un interviu și care sunt implicațiile publicării acestuia. Este posibil ca un copil să nu înțeleagă ce implicații poate avea publicarea numelui și difuzarea istoriei sale în întreaga lume. Înainte ca reporterii să intervieveze sau să fotografieze un minor, ar trebui să vorbească mai întâi cu părinții lui, apoi și cu copilul. Dacă nu există un părinte sau tutore, atunci ar trebui să ia legătura cu un ONG sau cu voluntarii care lucrează în acea comunitate și care să fie prezenți în timpul interviului. Este dificil pentru minori să știe ce informații pot fi împărtășite și ce poate prezenta riscuri de securitate pentru ei, de exemplu. Deci este nevoie de vigilență. Jurnaliștii ar trebui să verifice, de asemenea, ghidurile UNICEF la acest subiect.

Ați putea detalia despre oferirea și obținerea consimțământului în timpul interviurilor cu persoane afectate de crize umanitare? 

Consimțământul presupune recunoașterea că persoana intervievată deține putere în acea situație. În loc să vă apropiați de cineva cu microfonul sau camera deja pornită sau să faceți o fotografie imediat ce începeți să discutați, salutați intervievatul, prezentați-vă, explicați-i despre ce este articolul sau materialul la care lucrați. Este foarte important pentru ei să cunoască contextul și felul în care vor fi abordați. Întrebați-i dacă se simt confortabil să vorbească și să le fie menționat numele. Asigurați-vă că persoana respectivă știe că la orice etapă a interviului poate să se răzgândească și să-l încheie. Reflectarea crizei refugiaților este un lucru nou pentru jurnaliștii de aici, dar și rolul de refugiat este cu adevărat nou pentru oamenii care tocmai au sosit. S-ar putea să nu fi avut prea multe interacțiuni cu mass-media înainte și, cu siguranță, nu au fost intervievați într-un moment în care sunt deosebit de vulnerabili. Deci, este foarte important să le spuneți că ei dețin întotdeauna controlul în timpul interviului. Pentru că ultimul lucru pe care un jurnalist ar vrea să-l facă este să traumatizeze și mai mult persoanele intervievate.

Referitor la terminologia folosită de mass-media, reporterii prezenți la meetup au recunoscut că le este dificil să aleagă termenii potriviți atunci când discută despre refugiați. 

Cred că jurnaliştii ar trebui să-i întrebe pe cei care au sosit recent din Ucraina cum preferă să fie numiţi. Ei ar prefera să nu fie numiți refugiați, ci oaspeți din Ucraina. Provocarea este că, în unele contexte, termenul „refugiat” ar putea fi cuvântul potrivit. Întotdeauna este bine să întrebi persoana și să te gândești la publicul căruia te adresezi. O dezbatere mai mare în jurnalism este să reflectăm la ce reprezintă acest termen și cum mass-media a contribuit la crearea asocierilor negative față de acest cuvânt în trecut. Cred că presa din întreaga lume a avut un rol de jucat în crearea stereotipurilor și modelarea părerilor oamenilor față de refugiați. Asta a contribuit inclusiv la situația în care cei dislocați din Ucraina vor să nu fie numiți astfel. Mass-media ar trebui să se asigure că vorbește mereu despre persoane, nu despre etichete. A fi refugiat nu definește în totalitate o persoană.

În cadrul aceluiași eveniment a fost menționat și conceptul de traumă indirectă sau trauma martorului. Ce înseamnă și cum îi poate afecta pe jurnaliști? 

Trauma indirectă sau trauma martorului este conceptul potrivit căruia, deși experiența traumatizantă nu ți s-a întâmplat direct, poveștile oamenilor care au trecut prin traume te afectează și pe tine. Și, ca jurnalist, s-ar putea să-ți petreci toată ziua vorbind cu refugiații, auzind povești cu adevărat dificile prin care au trecut, iar asta pune greutate pe umeri. Există oameni care au suferit efecte grave ale traumei fără a fi implicați în direct. Reporterii ar trebui să recunoască presiunea și să găsească pe cineva cu care să vorbească, să găsească un mod de a se detensiona. Or, această stare poate avea efecte pe termen lung. 

Uneori, într-o redacție, nu există un mediu în care să te simți confortabil să spui: „De fapt, nu mă simt atât de bine”, „Mi-a fost foarte greu să abordez acest subiect. Simt efectele”. Este ceva care trebuie abordat la mai multe niveluri. Reporterul trebuie să sesizeze semnele traumei, iar managerii redacțiilor trebuie să se gândească la impactul asupra personalului și să caute modalități de a oferi sprijin. Angajații ar trebui să știe că este în regulă să spună că nu se simt bine, sau că au nevoie de o pauză, sau că trebuie să vorbească cu cineva. 

Există câțiva pași mici care pot fi făcuți. Există resurse utile, în special pe site-ul web al Centrului DART pentru Jurnalism și Traumă. Managementul unei instituții media poate clarifica, printr-un e-mail sau cu o mențiune în timpul unei ședințe, că discuțiile despre sănătatea mintală nu sunt tabu, pentru a-i face pe oameni să se simtă confortabil și să-și împărtășească sentimentele. Este un lucru simplu care nu costă nimic. Jurnaliștii ar trebui să aibă grijă de colegi, să observe schimbările de personalitate, precum reacții exagerate sau izolarea. Apoi să discute cu ei și să-i întrebe despre impactul muncii asupra stării acestora. Iar jurnalistul afectat să înțeleagă dacă suferă o traumă indirectă sau nu și dacă vrea să contacteze un psiholog. Sau, în schimb, să consulte resurse online, să alerge, să facă yoga sau alt efort fizic. Fiecare își eliberează stresul în mod diferit. În general, este important să ne asigurăm că problemele de sănătate mintală sunt conștientizate.

Din experiența proiectului Rooted in Trust, care este axat pe dezmințirea informațiilor false, ați putea spune care sunt unele dintre metodele și instrumentele eficiente de combatere a dezinformării? În Moldova, ne-am confruntat cu această problemă în timpul pandemiei, iar acum războiul din Ucraina se dovedește a fi o altă provocare. 

Mai ales în timpul unei crize, când există multe emoții, cercetările arată că oamenii împărtășesc informațiile mai rapid, fără a le verifica mai întâi. Mass-media are un rol crucial în combaterea dezinformării care va circula în timpul acestui război. Cred că o sursă de dezinformare sunt oamenii care au întrebări și preocupări reale și doresc informații cu adevărat accesibile în limbile și formatele pe care le preferă, pe care le pot folosi cu adevărat pentru a răspunde la întrebări. De îndată ce oamenii se simt reduși la tăcere, atunci încetează să urmărească mass-media. Aș spune că un lucru pe care presa l-ar putea face cu adevărat este să se asigure că există canale prin care publicul să pună întrebări și să obțină răspunsuri. Rețelele sociale pot fi utilizate pentru a dialoga cu comunitatea. Identificarea zvonurilor și prezentarea acestora ca falsuri este doar primul pas în acest proces. O modalitate mai eficientă de a combate dezinformarea este să ne gândim la care sunt factorii care determină răspândirea ei. Există neîncredere în autorități? Mass-media ar trebui să analizeze mai mult și să abordeze zvonurile într-un mod holistic, mai degrabă, decât să precizeze dacă ceva este adevărat sau fals.

Având experiență de lucru în țări afectate de conflicte sau dezastre naturale, ne puteți spune cu ce probleme se confruntă organizațiile media în lunile de după începerea unei crize umanitare? 

Cu siguranță, una dintre problemele cu care se confruntă deja mass-media din Republica Moldova este scăderea veniturilor din reclame. Aici donatorii și organizațiile internaționale ar putea ajuta. O altă mare provocare este scăderea interesului pentru aceste subiecte. După câteva luni de reportaje despre războiul din Ucraina și fluxul de refugiați în regiune, va exista presiune din partea publicului și a editorilor pentru a trece la subiecte noi. Dar această criză umanitară se va dezvolta și este rolul jurnaliştilor să revină la aceste tematici pentru a se asigura că sunt reflectate corespunzător. Prin urmare, reporterii trebuie să lupte pentru spațiu mediatic. 

Criza de COVID-19 ne-a învățat cum putem menține un subiect în atenție pentru o perioadă îndelungată, dar și cum să ne gândim la impactul secundar al acestor fenomene. Când este reflectată o pandemie, nu discutăm doar despre numărul testelor efectuate sau al oamenilor infectați. Acesta este doar începutul poveștii. Impactul secundar, cum ar fi capacitatea redusă a sistemului medical sau lipsa forței de muncă, trebuie să fie reflectat și el. În cazul actual al crizei umanitare din Moldova, mass-media ar trebui să evidențieze potențiale consecințe pe care le va avea fluxul mare de refugiați. Cine sunt actorii afectați de această criză? A avea 100.000 de oameni în plus în țară nu este ceva care nu are niciun impact. De asemenea, reporterii ar trebui să aibă în vedere că unele dintre consecințe vor fi pozitive. 

Este important să ne uităm și la relația dintre organizațiile umanitare și mass-media. Poate fi dificil pentru reporteri să rezume probleme complexe la un număr limitat de caractere sau de minute. Așadar, uneori se întâmplă o simplificare excesivă și asta poate irita organizațiile umanitare, ceea ce poate duce la neîncredere. Construirea și menținerea relației dintre aceste entități este crucială. În același timp, așa cum am menționat anterior, mass-media mai trebuie să și ceară socoteală de la ONG-urile implicate în răspunsul umanitar pe teritoriul țării.