Actualitate

Internetul prin satelit de la Starlink ar putea fi disponibil și în Moldova. Au fost donate primele 30 de antene

Starlink, sistemul miliardarului american Elon Musk de Internet prin satelit, va fi disponibil și în Republica Moldova, scrie Tv8.md. Sursa susține că primele antene pentru recepționarea semnalului au fost donate în contextul crizei refugiaților și vor ajunge în gestiunea Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică din Moldova.

Președinta Centrului Internațional de Colaborare și Dezvoltare „Phoenix”, Irina Rusanovschi, a scris pe rețelele sociale că „Starlink Internet Services Limited a făcut o donație de 30 de seturi – terminale de utilizator Starlink, care vor fi instalate la centrele de plasament și la hotarele țării, unde fluxul de refugiați este cel mai mare”.

Starlink este o constelație de sateliți construită de SpaceX pentru a oferi acces la Internet prin satelit. 

În februarie, miliardarul Elon Musk a afirmat, într-un mesaj pe Twitter, ca răspuns la un apel al unui responsabil ucrainean, că grupul său SpaceX a activat serviciul de Internet prin satelit Starlink în Ucraina şi că trimite echipamente în ţara vecină.

Anterior, Europalibera.org scria despre anunțul Comisiei pentru Situații Excepționale, care a oferit companiei SpaceX dreptul de prestare a serviciilor de Internet prin derogare de la procedura obișnuită de acreditare, în contextul situației actuale.

Show More

💬 ...

Back to top button