Actualitate

GRT a demarat concursul pentru selectarea unui nou director al companiei publice

Consiliul de Observare al Găgăuziya Radio Televizionu (GRT) a anunțat organizarea concursului pentru funcția de director executiv al companiei în data de 14 august. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, candidații pot depune dosarele până pe 28 iulie.

Printre cerințele principale pentru participanți se numără obligația de a fi cetățean al Republicii Moldova, cu domiciliul în Găgăuzia, cunoașterea limbii găgăuze, studii superioare, precum și experiență, dar și un nivel înalt de competențe în domeniul organizării activităților administrative și de gestionare. Candidații nu au voie să desfășoară activitate politică, să fie membri de partid, să ocupe funcții publice sau în cadrul furnizorilor privați de servicii media. 

Decizia privind data concursului pentru funcția de director executiv al GRT a fost luată la data de 28 iunie de către Consiliul de Observare. Funcția de director executiv GRT a devenit vacantă după ce Vadim Anastasov, directorul companiei, și-a prezentat demisia în data de 20 iunie, fără a invoca vreun motiv. În prezent, interimatul este asigurat de inginerul-șef al instituției, Iaroslav Bulgaru.

Show More

💬 ...

Back to top button