ActualitateCategorie Implicită

(doc) Posturile TV cu licențele suspendate nu vor reveni pe micile ecrane. Decizia autorităților

Șase companii care dețineau televiziuni cu licențele suspendate rămân fără acte permisive, ceea ce înseamnă că posturile TV nu vor putea reveni pe micile ecrane după expirarea stării de urgență. Decizia a fost luată de Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională, potrivit unui document consultat de Media Azi.

În actul semnat de Ion Iordachi, directorul adjunct al Agenției de Investiții, se precizează că decizia a fost luată în cadrul ședinței din 27 decembrie a Consiliului. Este vorba de sistarea temporară a valabilității actelor permisive ale companiilor Telesistem TV, Media-Resurse, Archidoc Group, Media Pro Group, General Media Group Corp, Telestar Media.

„Acțiunea se impune drept urmare a constatării de către Consiliu a investițiilor realizate în domenii de importanță pentru securitatea statului de către persoanele juridice enumerate, pentru perioada necesară furnizării informațiilor și a documentelor prevăzute în art. 7 alin. (2) din Legea privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului, în vederea obținerii aprobării prealabile”, se arată în document.

La 30 octombrie, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a dispus suspendarea licențelor de emisie a șase posturi de televiziune (Orizont TV, ITV, Prime TV, Publika TV, Canal 2 și Canal 3). Evenimentul s-a produs identic cu cel din 16 decembrie 2022, atunci când CSE s-a pronunțat asupra suspendării dreptului de admisie a altor șase televiziuni (Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6, Orhei TV). Între motivele invocate se numără, pe de o parte, faptul că anumite persoane fizice și/sau juridice supuse sancțiunilor internaționale ar exercita controlul asupra posturilor TV supuse restricției, iar pe de altă parte, faptul că CA a monitorizat și a sancționat anterior furnizorii de servicii media pentru lipsa unei informări corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina. 

Show More

💬 ...

Back to top button