Actualitate

Condamnările la CtEDO au costat Republica Moldova zeci de milioane de euro. Câte cazuri vizează încălcarea libertății de exprimare

Republica Moldova a fost condamnată până în prezent la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 568 de cazuri, 21 dintre care se referă la încălcarea Articolului 10 al CEDO privind libertatea de exprimare. Datele au fost făcute publice într-un studiu elaborat de Centrul pentru Resurse Juridice din Moldova (CRJM) cu ocazia împlinirii, pe 12 septembrie, a 25 de ani de când CtEDO a început să examineze plângerile depuse împotriva statului nostru.

Documentul sintetizează toate încălcările comise de țara noastră, tipurile de violări și hotărârile prin care CtEDO a condamnat Republica Moldova. 

Astfel, cele 568 de condamnări au fost aplicate în urma constatării a 730 de violări ale drepturilor omului. Cele mai multe dintre ele (229) vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil, protejat de Articolul 6 din Convenție. Acesta este urmat de încălcarea Articolului 3 al CEDO, care prevede interzicerea torturii. Reprezentanții statului au neglijat această prevedere în 171 de cazuri. Dreptul la libertate și siguranță a fost încălcat de 106 ori, iar dreptul la respectarea vieții private și de familie a fost violat în 43 de cazuri. 

Încălcarea Articolului 10 al CEDO, care se referă la libertatea de exprimare, a dus la condamnarea țării noastre pe 21 de cazuri. Cele mai multe (14) se referă la  examinarea incorectă a cauzelor sau acuzațiilor privind defăimarea: în 2004 – cazul  Busuioc; în 2005 –  Saviţchi; 2007 –  Flux (nr. 2); Flux (nr. 3); Țara și Poiată; Flux și Samson; Flux; Timpul Info–Magazin și Anghel; în 2008 – Flux (nr. 4); Flux (nr. 5); în 2009 – Flux (nr. 7); Gavrilovici;  în 2010 – Şofranschi; în 2021 – Asociația Reporteri de Investigație și Securitate Editorială din Moldova și Sanduța.  

Alte cauze de condamnare au fost sistarea activității unei instituții media în 2007 – (Kommersant Moldovî);  concedierea reclamantului pentru răspândirea informației privind  ilegalitățile comise de angajator  (2008 – Guja 1, 2018 – Guja 2); lipsa garanțiilor legale suficiente împotriva cenzurii la instituția publică a audiovizualului  – Manole și alții în 2009; sancționarea nejustificată pentru critica adusă judecătorilor  – Amihalachioaie, 2004; sancționarea cu închisoare pentru un protest extravagant – Matasaru, 2019, 2021.

Potrivit Notei Analitice publicate in ianuarie 2022 de CRJM, din 1998 până la 31 decembrie 2021, CtEDO a înregistrat 16,016 de cereri îndreptate împotriva Moldovei.  La 31 decembrie 2021, 1,038 dintre acestea (6,5%) încă aşteptau să fie examinate. În ceea ce privește numărul total de hotărâri în care a constatat violări, Moldova devansează cu mult Marea Britanie, Germania, Portugalia, Spania sau Olanda, state care au aderat la CEDO cu mult timp înaintea țării noastre şi au o populaţie cu mult mai mare decât a Republicii Moldova. 

În temeiul hotărârilor şi deciziilor pronunţate până la 31 decembrie 2021, Guvernul Republicii Moldova a fost obligat să plătească aproape 22 de milioane de euro.

Show More

💬 ...

Back to top button