Actualitate

Cine vine la Forumul Mass-Media din Moldova și ce subiecte vor fi abordate în cadrul atelierelor 

Anul acesta, cele trei ateliere organizate la Forum, pe 4 și 5 decembrie, vor fi conduse de jurnaliști și experți din Lituania, România și Germania. În centrul discuțiilor se vor afla subiecte stringente, care preocupă în momentul de față breasla jurnalistică. Acestea vizează abordările inovative în redacțiile mici, costurile independenței editoriale sau provocările inteligenței artificiale în jurnalism.

La primul atelier, cu tema „O redacție mică, abordări inteligente”, editorul lituanian Deividas Ridikas va povesti cum o redacție cu un număr limitat de colaboratori își poate extinde auditoriul, implementând soluții inovative și inteligente în activitatea de zi cu zi. Deividas Ridikas are experiență în jurnalism de peste 14 ani, este editorul portalului regional Udiena.lt din Lituania și administrează o agenție de publicitate și o companie de distribuție de ziare și produse promoționale. 

Dan Tăpălagă este expertul din România care va facilita al doilea atelier, cu tema „Costurile independenței editoriale: între supraviețuire și dezvoltare”, la care se va vorbi despre provocarea instituțiilor media de a-și păstra independența editorială în condițiile în care piața de publicitate este marcată de concurență neloială și de un cadru de reglementare ineficient. Dan este jurnalist, cofondatorul portalului G4Media.ro. A activat la Radio România Actualități, Radio Europa Liberă și BBC, a predat cursuri de jurnalism politic la Facultatea de Jurnalism din Sibiu, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București și la Centrul pentru Jurnalism Independent din România. 

„Inteligența artificială în jurnalism: instrumente practice și modalități de autoreglementare” este tema celui de-al treilea atelier, care va avea loc în a doua zi a Forumului Mass-Media 2023, pe 5 decembrie. Subiectul a fost ales în contextul în care, în ultima perioadă,  tehnologiile bazate pe inteligența artificială au devenit un subiect de interes general, care oferă perspective fără precedent, dar care reprezintă în același timp și o provocare pentru jurnaliști. Atelierul va fi facilitat de expertul din Germania Sebastian Mondial, jurnalist, lector și specialist IT care predă, în prezent, cursuri de formare AI pentru jurnaliști. Anterior, a lucrat la Germany News Agency și a predat la diferite școli și universități de jurnalism timp de peste 20 de ani.

Reamintim că înregistrarea prealabilă obligatorie la Forumul Mass-Media 2023 are loc pe pagina web oficială (https://mediaforum.md/event/2023) și va fi deschisă până pe 25 noiembrie 2023 inclusiv. Pe aceeași pagină web sunt publicate și vor fi actualizate agenda Forumului, lista speakerilor și a experților, alte informații relevante. 

Doritorii de a participa la lucrările Forumului Mass-Media 2023 trebuie să completeze formularul de pe site și să selecteze evenimentele la care doresc să participe în prima și în a doua zi a Forumului.

Evenimentul este organizat anual de Consiliul de Presă, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociaţia Presei Electronice (APEL). În acest an, Forumul Mass-Media 2023 se desfășoară cu suportul Fundației Friedrich Naumann  pentru Europa de Sud-Est (Germania), a Fundației Soros Moldova și a DW Akademie.

Show More

💬 ...

Back to top button