Cel puțin 15 jurnaliști și bloggeri din Crimeea se află după gratii, potrivit activiștilor pentru drepturile omului
Pe durata celor 11 luni de război, Rusia a sporit presiunile asupra locuitorilor din Crimeea care susțin public Ucraina. Cel puțin 15 jurnaliști și bloggeri se află în prezent după gratii, conform datelor Grupului pentru Drepturile Omului din Crimeea, citate de Krym.Realii,un proiect al Radio Europa Liberă din Ucraina.
Cercetătoarea Irina Sadova, membră a Grupului pentru Drepturile Omului din peninsula ucraineană, susține, potrivit aceleiași surse, că forțele de securitate ruse arestează persoane publice, dar și cetățeni de rând pentru opiniile exprimate, pentru postări pe rețelele de socializare și chiar pentru conversații cu colegii de muncă. „În acest scop, folosesc în mod activ un nou articol din Codul Administrativ al Federației Ruse, care interzice discreditarea armatei ruse”, a precizat ea.
Conform unui raport al Institutului de Informații în Masă de la Kiev, numai pe durata lunii curente de război au fost înregistrate zece încălcări ale libertății de exprimare a jurnaliștilor ucraineni, comise de Rusia. Pe întreaga durată a războiului, în schimb, Federația Rusă a înfăptuit 477 de crime împotriva jurnaliștilor și a mass-media din statul vecin. Raportul prezintă date conform cărora 43 de jurnaliști au fost uciși, 8 dintre care își exercitau sarcinile editoriale, 21 – răpiți, 14 jurnaliști au fost dați dispăruți, 17 – răniți și alte 32 de incidente în care a fost deschis focul asupra acestora.