5 posturi TV, amendate cu 219.000 de lei pentru încălcarea repetată a prevederilor referitoare la programele locale
Consiliul Audiovizualului (CA) a amendat cu un total de 219.000 de lei posturile de televiziune Cinema 1, Canal 2, Canal 3, Mega TV și Familia, după cea de-a doua etapă de monitorizare, pentru că nu au difuzat suficiente programe locale și/sau în limba română și/sau în orele de maximă audiență. Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 31 martie.
La sesizarea președintei CA, Liliana Vițu, a fost dispusă monitorizarea furnizorilor de servicii media care, în cadrul ultimului control, au fost sancționați pentru duratele medii zilnice ale programelor locale. Acestea s-au dovedit a fi insuficiente, cu mai puțin de 80% cu un conținut în limba română și mai puțin de 75% dintre care au fost difuzate în prime-time, conform prevederilor Codului de servicii media audiovizuale al Republicii Moldova (CSMA). A doua etapă a monitorizării CA a fost realizată în baza acelorași prevederi ale Codului.
Conform clasificării CA, posturile de televiziune Canal 5, Canal 2, Canal 3, Mega TV, Familia și Cinema 1 sunt naționale, prin urmare sunt obligate să difuzeze conținut local în volum de cel puțin opt ore zilnic.
Potrivit datelor prezentate în cadrul ședinței CA din 31 martie, perioada de monitorizare a posturilor TV a fost una aleatorie:19-25 ianuarie 2023 pentru Cinema 1 și 11- 17 februarie 2023 pentru celelalte servicii media audiovizuale care au susținut că, din rațiuni tehnice, nu ar fi putut prezenta CA înregistrările programelor difuzate în primul interval de monitorizare menționat.
Canal 5 a fost unicul post de televiziune care nu a înregistrat încălcări ale prevederilor referitoare la programele locale, iar Media TV a fost recunoscut de membrii CA ca fiind unicul post monitorizat care a înregistrat o ameliorare, la acest capitol, fiind sancționat pentru o singură prevedere din Cod. Celelalte posturi TV monitorizate au primit amenzi cu valori între 47.000 și 54.000 de lei fiecare.
„Atunci cand am inițiat acest control repetat, pentru respectarea articolului privind programele locale, speram că vom atesta o situație mai bună. Din păcate, se recidivează, se insistă în nedorința de a produce programe locale”, a concluzionat Liliana Vițu.
Media Azi a scris în trecut cum că amenzile pentru insuficiența programelor locale la TV și radio pentru anul 2022 au fost de aproape un milion de lei.