CoE a adoptat un nou plan de acțiuni pentru Republica Moldova. Care sunt prioritățile în domeniul mass-media
Consiliul Europei a adoptat un nou plan de acțiuni și măsuri de sprijin pentru Republica Moldova, pentru perioada 2025-2028. Cu o valoare estimată la 30 de milioane de euro, planul presupune acordarea asistenței țării noastre în mai multe domenii, printre care și cel al mass-mediei.
Noul plan de acțiuni, adoptat săptămâna trecută, „va consolida în continuare libertatea de exprimare în țară și va promova alinierea practicilor naționale la standardele europene în domeniul mass-media și al Internetului”, se arată într-un comunicat oficial al CoE. În acest sens, siguranța jurnaliștilor, deoligarhizarea pieței media și extinderea cerințelor de transparență a proprietății presei sunt printre principalele priorități ale instituției.
Alte obiective majore, incluse în document, prevăd promovarea alinierii legislației naționale, inclusiv a Codului Audiovizualului, la cerințele și directivele Uniunii Europene, precum și la recomandările Comisiei de la Veneția. De asemenea, va fi oferit sprijin pentru procesul de punere în aplicare a noii legislații privind accesul la informație și reglementarea activității presei online în Republica Moldova.
Radiodifuzorul public național, Teleradio-Moldova, va beneficia de sprijin pentru a diversifica programele și conținutul său despre drepturile omului și problemele sociale. De asistență va beneficia și Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, alături de Consiliul Audiovizual, cu scopul de a spori gradul de alfabetizare media și de a întări reziliența societății la campaniile de dezinformare, o provocare majoră pentru Republica Moldova odată cu începerea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Planul de acțiuni va promova, de asemenea, două noi instrumente: Recomandarea privind combaterea utilizării proceselor strategice împotriva participării publice (SLAPPs) și Convenția-cadru a Consiliului Europei privind inteligența artificială, „concentrându-se pe creșterea gradului de conștientizare a acestor noi instrumente în rândul părților interesate naționale din Republica Moldova”. „Acesta va crește gradul de sensibilizare cu privire la utilizarea inteligenței artificiale pentru a contracara dezinformarea. De asemenea, va sprijini organizațiile societății civile și principalele instituții media naționale să abordeze provocările dezinformării și să crească nivelul de cultură mediatică în rândul populației”, se mai arată în document.
Acesta este cel de-al patrulea plan de acțiuni al Consiliului Europei în Republica Moldova, începând cu 2013. În cadrul implementării celui precedent (2020-2024), Consiliul Europei a sprijinit procesul de elaborare și a adoptare în 2023 a noii Legi privind accesul la informațiile de interes public, în conformitate cu Convenția Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale (Convenția de la Tromsø). Tot anul trecut, Consiliul Audiovizualului a adoptat metodologia pentru evaluarea și abordarea discursului instigator la ură în mass-media, în baza unui ghid elaborat de Consiliul Europei.