10 condamnări ciudate și-o minune: hotărârile CtEDO privind încălcarea libertății de exprimare și încetarea supravegherii implementării acestora

Cristina Durnea,

consilieră juridică la CJI

La data de 23 septembrie, Guvernul Republicii Moldova a prezentat Comitetului de Miniștri (CM) al Consiliului Europei (CoE) un raport ce vizează zece dosare în cadrul cărora statul a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) pentru că a încălcat dreptul la libera exprimare. Documentul conține argumentele Guvernului în privința executării corespunzătoare a hotărârilor emise pe cele zece cauze și enumeră măsurile pe care le-a întreprins Republica Moldova pentru a nu se pomeni din nou pe banca condamnaților. Toate acestea, bineînțeles, sunt urmate de invitația adresată CM al CoE de a înceta supravegherea implementării hotărârilor cu pricina. 

Grupul cauzelor se referă la violări ale Articolului 10 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) și se aseamănă prin faptul că vizează jurnaliști și instituții media care au publicat articole despre abuzurile ce ar fi fost comise de înalți funcționari de stat. Descrierea succintă a celor zece cauze poate fi citită mai jos. 

În raportul prezentat Comitetului de Miniștri al CoE, Guvernul enumeră o serie de măsuri pe care le-a întreprins pentru a preveni repetitivitatea încălcărilor. Măsurile cu caracter individual implică plata satisfacției echitabile și redeschiderea proceselor la nivel național. După emiterea celor zece hotărâri, Republica Moldova a scos din buzunarul public mai mult de 57.000 de euro pentru a compensa prejudiciile cauzate instituțiilor media și jurnaliștilor prin hotărârile ilegale emise de magistrații săi. Totodată, condamnările la CtEDO au fost urmate de redeschiderea a șase procese la nivel național sau, altfel spus, instanțele moldovenești au revenit asupra examinării cauzelor pentru a anula hotărârile emise inițial și pentru a respinge acțiunile împotriva instituțiilor media. În celelalte patru cazuri, jurnaliștii nu au solicitat redeschiderea procesului. 

La enunțarea măsurilor cu caracter general pe care le-a întreprins, Guvernul a ținut să sublinieze o serie de modificări legislative, consistența practicii judiciare, precum și profesionalizarea judecătorilor. Adoptarea, în anul 2010, a Legii cu privire la libertatea de exprimare a constituit, într-adevăr, un pas important în transpunerea în cadrul legislativ național a standardelor instituite în jurisprudența CtEDO. Legea echilibrează just libertatea de exprimare și celelalte drepturi concurente, acordând o protecție sporită mass-mediei. Apariția acestei legi poate fi trecută cu ușurință pe lista măsurilor de prevenție a altor încălcări ale Articolului 10 al CEDO. Necesită a fi subliniat însă că una dintre cele zece cauze a fost soluționată în perioada anilor 2017-2018, cu sfidarea gravă a normelor tipărite în Legea cu privire la libertatea de exprimare (vezi studiul pe cauza RISE Moldova c. Moldovei aici). Aparent, adoptarea celor mai strălucite legi nu împiedică instanțele naționale să adopte hotărâri pe post de bilet la CtEDO. La capitolul îmbunătățirilor legislative, Guvernul a trecut și Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA) drept sursă de garanții împotriva imixtiunilor din partea autorităților în libertatea de exprimare a presei. Din păcate, acest argument s-a devalorizat odată cu modificările operate la CSMA în anul 2021. Într-o decizie recentă a CM a fost tranșat foarte clar că transformările din Cod au periclitat garanțiile preexistente, care, de altfel, nu sunt aplicabile în presa scrisă sau online, categorie în care se înscriu reclamanții din cele zece cauze.  

Vorbind despre consistența jurisprudenței naționale, Guvernul a exemplificat câteva situații când cererile de chemare din partea unor înalți funcționari de stat s-au soldat cu soluții favorabile presei. Este vorba despre două litigii intentate împotriva Jurnal TV de către Vladimir Voronin și Adrian Candu, precum și despre acțiunea inițiată la cererea lui Constantin Lazari, candidat la funcţia de director al Centrului Naţional Anticorupţie,  împotriva ziarului Adevărul Moldova. 

Statutul reclamanților în litigiile la nivel național este extrem de relevant în contextul în care persoanele care au inițiat procesele ce au avut drept finalitate condamnările la CtEDO  ocupau funcții publice sau de demnitate publică. În cinci dintre cele zece cauze ajunse pe masa CtEDO, acțiunile împotriva instituțiilor media au fost inițiate la cererile lui Victor Stepaniuc. La vremea când judecătorii autohtoni examinau cele patru cauze împotriva ziarului Flux și una împotriva ziarului Țara, reclamantul deținea funcția de deputat și președinte al fracțiunii parlamentare a Partidului Comunist. În celelalte cinci cauze, cei care au inițiat acțiuni în instanță împotriva ziarelor și jurnaliștilor sunt vicepreședintele Parlamentului de atunci, un fost adjunct al Procurorului General, un fost ministru al Construcțiilor, precum și Partidul Socialiștilor. 

O multitudine de particularități ale celor zece cauze (descrise succint în secțiunea de mai jos) impulsionează orice observator imparțial să concluzioneze că pierderile regretabile ale statului nu au avut loc din cauza precarității cadrului legal național, ci se „datorează” aplicării eronate a legii de către instanțele de judecată, fie că este vorba despre abateri comise cu intenție ori din neglijență gravă. Spre exemplu, la etapa judecării a câteva cauze împotriva ziarului Flux, redacția a exprimat suspiciuni de părtinire a judecătorului, invocând relația de amiciție dintre magistrat și politicianul Victor Stepaniuc, precum și faptul că primul fusese numit președinte de judecătorie de către grupul parlamentar al Partidului Comunist. Ziarul a mai remarcat abateri precum durata de 15 minute de desfășurare a ședinței sau examinarea cauzei în pofida faptului că reclamantul Victor Stepaniuc nu plătise taxa de stat. Un alt exemplu elocvent este cazul redacției RISE Moldova, care a fost atacată în instanță de Partidul Socialiștilor (PSRM) pentru publicarea articolului „Banii lui Dodon din Bahamas”. La momentul examinării litigiului în instanța de fond, apel și recurs, persoana vizată nemijlocit în articolul contestat de către PSRM, Igor Dodon, deținea funcția de președinte al Republicii Moldova. În temeiul prevederilor constituționale, magistratul care soluționa cauza RISE Moldova în prima instanță urma să fie numit în funcție până la atingerea plafonului de vârstă prin decret prezidențial. Altfel spus, numirea acestuia depindea de faptul dacă Igor Dodon va decreta astfel.

Legislația oferă pârghii pentru aplicarea măsurilor sancționatorii pentru judecătorii care au comis abateri disciplinare și deleagă Ministerului Justiției dreptul de a notifica Consiliul disciplinar al Consiliul Superior al Magistraturii în vederea constatării abaterilor disciplinare și sancționării magistraților. Deși în toate cele zece cauze a fost vorba despre adoptarea unor hotărâri judecătorești prin care au fost încălcate libertățile fundamentale garantate de CtEDO, nici o sancțiune în raport cu judecătorii de pe caz nu a urmat.

Pe final de raport, Guvernul a remarcat eforturile mărețe de îmbunătățire a procesului de formare a judecătorilor prin acordarea unei atenții sporite domeniului respectării drepturilor omului, inclusiv aspectelor referitoare la libertatea de exprimare.

În concluzie, Republica Moldova și-a executat cu brio obligația de implementare a măsurilor cu caracter individual, asta presupunând plata celor peste 57.000 de euro și redeschiderea la nivel național a proceselor cu pricina. Cadrul legal, precum și jurisprudența actuală mă tentează să cred că măsurile cu caracter general întreprinse de stat sunt capabile să ne scutească pe viitor de scenarii similare celor din grupul de cauze țintit în raportul Guvernului. Aceste asumpții sunt însă spulberate de un lucru cert: factorul uman, adică aplicarea eronată a legii de către magistrați este cauza pricopsirii statului cu cele zece condamnări la CtEDO. Legea oferă pârghii pentru sancționarea acestor practici în rândul judecătorilor, iar punerea în aplicare a mecanismelor sancționatorii ar avea efect reparator și preventiv. Aparent, acest lucru nu este sortit să se producă. Ministerul Justiției, autoritate investită cu dreptul de a notifica Consiliul disciplinar al Consiliul Superior al Magistraturii, manifestă reticență în accesarea acestui mecanism. Soluția ar fi, poate, transformarea dreptului de a declanșa procesul împotriva judecătorilor într-o obligație legală. Până se produce însă o minune, riscăm să ne mai pomenim cu alte zece condamnări ciudate.