Actualitate

RTR Moldova și Bravo TV au renunțat la licențele de emisie

Consiliul Audiovizualului (CA) anunță că a aprobat cu unanimitate de voturi, la solicitarea fondatorilor posturilor RTR Moldova și Bravo TV, retragerea licențelor de emisie ale celor două servicii media de televiziune. Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 28 decembrie.

Potrivit instituției, pe 20 decembrie, compania TV-Comunicații Grup a notificat CA despre renunțarea la difuzarea serviciului RTR Moldova, iar pe 21 decembrie, compania Bravo TV a anunțat despre același lucru.

Licența RTR Moldova a fost suspendată prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale din 16 decembrie 2022. Decizia a fost luată „în scopul protejării spațiului informațional național și prevenirii riscului de dezinformare prin răspândirea informațiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice”. În plus, se invoca „multiplele constatări din rapoartele de monitorizare ale Consiliului Audiovizualului privind încălcările Codului Serviciilor Media Audiovizuale al Republicii Moldova, implicit aplicarea sancțiunilor pentru lipsa unei informării corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina”. 

CA precizează că, în 2022, RTR Moldova a fost sancționat cu șapte avertizări publice și 18 amenzi în sumă totală de 178.500 lei, pentru încălcarea legislației audiovizuale, în principal privind asigurarea informării corecte și lipsa de programe locale.

Totodată, Bravo TV a fost sancționat în ultimii doi ani cu nouă amenzi în valoare de 141.500 lei, pentru insuficință de programe locale și întreruperea nemotivată a emisiei.

Show More

💬 ...

Back to top button