Emisiunea Media Azi

Media Azi: Libertatea de exprimare, dosare pierdute la CEDO și solicitarea „prematură” a Guvernului

La 12 ani de când Republica Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru cenzură la compania publică Teleradio-Moldova, autoritățile de la Chișinău au prezentat Consiliului Europei un raport de acțiuni pe cauza Manole și alții c. Moldovei. În document, Guvernul enumeră mai multe măsuri pe care statul le-a întreprins în ultimii ani și pe care le consideră suficiente să prevină încălcări similare pe viitor. Totodată, Executivul cere Comitetului de Miniștri al CoE să înceteze supravegherea executării acestei hotărâri. 
 
Juriști și experți media susțin că solicitarea este prematură. Pe de o parte, statul nu a reușit să remedieze problemele semnalate de reclamanți în cauza cu pricina, odată ce TRM a avut tendința, în diferite perioade, să favorizeze guvernarea. Pe de altă parte, Legislativul a promovat recent două inițiative legislative care readuc  furnizorul public de servicii media sub control parlamentar și intervin peste mecanismele ce garantau independența Consiliului Audiovizualului și a Teleradio-Moldova.

Emisiunea a fost elaborată în cadrul proiectului „Facilitarea executării Hotărârilor CtEDO în cauze privind libertatea de exprimare”, desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu sprijinul financiar al Baltic Centre for Media Excellence (BCME). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția BCME.

Show More

💬 ...

Back to top button