Emisiunea Media AziRefugiații în presă

Media Azi: Cum poate contribui presa la incluziunea refugiaților? 

De mai bine de un an, refugiații din Ucraina, aflați pe teritoriul Republicii Moldova, au fost puși în situația de a se adapta la realitățile țării-gazdă. Accesul la surse de informare i-ar ajuta să se descurce mai ușor. Iată de ce rolul mass-mediei în procesul de incluziune a refugiaților nu ar trebui ignorat. Într-o nouă ediție a emisiunii Media Azi, cercetătoarea Mihaela Negru, implicată recent la realizarea unui studiu privind situația persoanelor care au fugit de războiul din statul vecin și se află acum în Republica Moldova, explică ce ar putea face jurnaliștii ca incluziunea să fie una efectivă. 

Această emisiune a fost lansată în cadrul campaniei „Incluziunea începe de la mine”. Campania este organizată în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării”, desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II”, implementat din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). 

Show More

💬 ...

Back to top button