Actualitate

MAI al Rusiei l-a anunțat în căutare pe Dmitri Gordon. Reacția jurnalistului ucrainean

Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei l-a dat în căutare pe jurnalistul ucrainean Dmitri Gordon, scrie Rbc.ru cu referire la datele publice. În aprilie, Rosfinmonitoring l-a inclus pe Gordon în registrul extremiștilor și teroriștilor.

Dmitri Gordon, în vârstă de 54 de ani, este un jurnalist ucrainean popular, cunoscut pentru seria sa de interviuri „În vizită la Dmitri Gordon” (V gostiah u Dmitria Gordona). Emisiunea apare din anul 1996, pe diverse canale ucrainene și poate fi urmărită și pe YouTube.

În martie, Comitetul de anchetă a pornit un dosar penal împotriva jurnalistului în temeiul articolelor privind îndemnurile publice la război, incitarea la ură pe motive de naționalitate, precum și pentru „diseminarea cu bună știință de informații false” despre acțiunile armatei ruse. Potrivit instituției, Gordon ar fi îndemnat la un atac armat asupra Rusiei, promovând ideea „unui război agresiv, cu arme nucleare”, împotriva acesteia și ar fi cerut public „distrugerea cetățenilor ruși pe baza de naționalitate, limbă și origine”.

„Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei m-a anunțat în căutare. Să mai adauge sare. Glorie Ucrainei!” – a reacționat jurnalistul pe contul său de Instagram

La sfârșitul lunii aprilie, șeful Comitetului de anchetă, Alexandr Bastrîkin, solicitase anchetatorilor să studieze conținutul cărților lui Gordon care se vând în Rusia, pentru a cauta mesaje anti-ruse.

„Mă bucur că, fiind jurnalist și patriot al țării mele, în momente de cea mai grea cumpănă din toată istoria de 30 de ani a Ucrainei independente, am un dosar penal pe trei articole și am ajuns în registrul lor  ca terorist și extremist”, spunea atunci Gordon despre persecutarea sa din Rusia.

Show More

💬 ...

Back to top button