Actualitate

Jurnal TV, sancționat pentru că a difuzat declarații discriminatorii ale jurnalistului ucrainean Dmitrii Gordon 

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat cu avertizare publică postul de televiziune Jurnal TV pentru că a difuzat expresii discriminatorii ale jurnalistului ucrainean Dmitrii Gordon la adresa poporului rus în cadrul emisiunii Ora Expertizei. Intervențiile moderatorului în context au lipsit. Jurnal TV consideră că nu a încălcat legislația în acest caz. Subiectul a fost examinat în cadrul ședinței din 6 mai. 

Interviul cu Dmitrii Gordon a fost difuzat de Jurnal TV în seara de 11 martie. Telespectatorul care a depus sesizarea consideră că în cadrul emisiunii au fost difuzate informații „care nu provin din surse sigure” și ar fi fost admise mai multe încălcări de informare corectă a cetățenilor. În opinia sa, jurnalistul ucrainean a utilizat expresii jignitoare la adresa președinților Rusiei și Belarusului și „au fost exprimate opinii care pot inflama conflictul în regiune”.  

Administrația Jurnal TV a comunicat CA că jurnalistul ucrainean Dmitrii Gordon doar „a menționat, și-a expus comentariile, analizele și viziunile sale în privința războiului pornit de Federația Rusă împotriva Ucrainei și le-a dat aprecierile sale personale”. Reprezentanții postului consideră că au respectat legislația în acest caz, inclusiv pentru că în cadrul interviului s-au făcut trimiteri la surse oficiale. „Mai mult, această realitate este cunoscută de publicul larg, dat fiind faptul că ea a fost pe larg comentată, reprodusă de presa liberă din țară și cea internațională, fiind evident că este vorba despre un război ilegal, nedrept și incorect pornit de Federația Rusă”, scrie în răspunsul canalului. „Este un interviu, o expunere de autor, a opiniilor și comentariilor care sunt protejate de libertatea de exprimare”, potrivit reacției.

După propria monitorizare, CA a ajuns la concluzia că în emisiunea cu pricina „au fost utilizate expresii și fraze cu tentă injurioasă și discriminatorie precum ar fi: «Primul lucru pe care vi l-aș spune e să nu-i ascultați pe ruși – ei sunt niște mincinoși profesioniști care mint de mulți ani, de zeci de ani cu chipuri nevinovate. Totodată, anume Rusia fascistă a declanșat războiul împotriva Ucrainei independente și suverane. De aceea la noi a venit multă lume să apere Ucraina din alte țări, și ucraineni și neucraineni. Uitați-vă la această masă de dobitoci ruși. Înțelegeți, moartea Rusiei este acum convenabilă tuturor»”. Șefa Departamentului de monitorizare TV, Victoria Cecan, a remarcat că moderatorul televiziunii „nu a intervenit nici într-un fel”, ci dimpotrivă l-a întrebat pe Gordon și opinia lui despre președintele Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko: „El se teme sau el tot e un om nebun, tot e schizofrenic?”.

Membrul CA Eugeniu Rîbca consideră că emisiunea trebuie privită prin prisma faptului că acest interviu a fost realizat cu reprezentantul unei țări unde în fiecare zi se utilizează expresiile menționate. „Rașist, fascist – auzim, citim zilnic aceste cuvinte. Respectiv, nu mă miră faptul că reprezentantul unei țări beligerante le utilizează. Atunci când vorbim de discriminare și nediscriminare, trebuie să examinăm declarațiile în contextul situației în care ne aflăm”, și-a explicat el punctul de vedere. 

Vicepreședinta CA, Aneta Gonța, a căzut de acord că este vorba de un context specific, dar „asta nu exonerează jurnalistul din Republica Moldova, care nu este o țară beligerantă, să-și îndeplinească misiunea, în primul rând, de informare corectă și să nu admită în emisiunile, interviurile, reportaje, în orice produs jurnalistic pe care îl face exagerări, fraze sau abuzuri informaționale care pot fi inflamatoare, pot provoca panică sau anumite sentimente nedorite în societatea moldovenească”. Ea a atras atenția asupra faptului că emisiunea a fost înregistrată din timp, iar o expresie a lui Gordon a fost estompată, ceea ce ar arată că realizatorii programului puteau să intervină în locurile problematice. „Eu mă pun în locul cetățeanului moldovean, care s-a uitat la acest interviu și are niște sentimente mai puțin tolerante față de naționalitatea rusă. Auzind acest interviu el și le-a întărit. Și asta în niciun caz nu a instigat la unitate și bunătate. Și invers, beneficiari de informație care simpatizează naționalitatea rusă sau rușii, în general, s-au ales în urma interviului cu intoleranță mai mare față de Ucraina și ucraineni. Ceea ce nu este în regulă. Un jurnalist nu asta trebuie să facă. Problema mai degrabă e aici, la comportamentul jurnalistului nostru”, a spus Aneta Gonța.

Și președinta CA, Lilina Vițu, a amintit că în cadrul unui alt interviu al lui Gordon pentru Dojdi TV, moderatoarea l-a atenționat pe jurnalist cu privire la neadmiterea utilizării limbajului licențios. 

Urmare a dezbaterilor, patru membri ai CA au votat pentru propunerea de a sancționa Jurnal TV cu avertizare publică pentru că nu a fost respectată cerința de a evita oricare formă de discriminare în cadrul programelor audiovizuale de informare. Trei membri s-au arătat împotrivă. 

Show More

💬 ...

Back to top button