Interviuri

Irina Corobcenco: „Discursul de ură nu reprezintă libertate de exprimare, iar cei care îl utilizează nu se pot justifica făcând uz de acest drept”

Pe 18 iunie, la nivel mondial s-a marcat, pentru prima dată în istorie, Ziua internațională pentru combaterea discursului instigator la ură. Între timp, pe 3 iulie, la Chișinău vor intra în vigoare modificările legislative care reglementează infracțiunile motivate de prejudecată, iar incitarea la astfel de acțiuni, instigarea la discriminare sau propaganda genocidului vor fi pedepsite. Despre ce prevede mai exact noua legislație, dacă sunt aceste măsuri suficiente pentru a combate fenomenul, dar și ce reguli ar trebui să urmeze jurnaliștii am discutat cu Irina Corobcenco, responsabilă de monitorizarea discursului de ură la Asociația Promo-LEX. 

Media Azi: Vă rugăm să ne explicați întâi de toate ce înseamnă discurs de ură și cum să-l identificăm. De asemenea, cum se interpretează propaganda de război? Și care este legătura dintre aceste concepte?

Irina Corobcenco: Discursul de ură reprezintă orice formă de exprimare — poate fi vorba de mesaj scris sau verbal, desen, imagine, poezie, cântec, graffiti etc. — care promovează, justifică sau incită la ură împotriva unei persoane sau a unui grup de persoane în baza unei caracteristici prin care acea persoană sau grup sunt identificate, cum ar fi limba, religia, opinia, sex, etnie sau o altă caracteristică. Acest tip de discurs nu trebuie să fie acceptat, tolerat și răspândit în nicio societate, pentru că are consecințe negative nu doar pentru persoana sau grupul împotriva cărora este îndreptat, dar și asupra societății. 

În același timp, propaganda de război trebuie înțeleasă, pe scurt, ca fiind o incitare la conflicte și acte de agresiune, iar aceste acțiuni presupun inclusiv promovarea urii naționale, rasiale sau religioase de către un grup împotriva altui grup. De exemplu, în contextul unui conflict armat, inamicul va fi întotdeauna dezumanizat, ceea ce reprezintă un discurs de ură. Altfel spus, discursul de ură și incitarea la violență sunt parte a propagandei de război.

Cum este reglementat discursul de ură în legislația din Republica Moldova și ce riscă persoanele care îl promovează? Este vizat atât domeniul online sau doar offline, presa? 

După aproape șase ani, în aprilie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în lectură finală proiectul de lege nr. 301/2016 privind reglementarea infracțiunilor motivate de prejudecată. Legea a fost promulgată în luna mai, iar modificările aduse Codului Penal și Codului Contravențional urmează să intre în vigoare la începutul lunii iulie. Asta înseamnă că, începând cu data de 3 iulie, incitarea la acțiuni violente pe motiv de prejudecată, conform art. 346 Cod Penal, adică idei preconcepute bazate pe considerente de rasă, culoare, origine etnică etc., se va pedepsi cu amendă în mărime de la 500 la 600 de unități convenționale (echivalentul a 25.000 – 30.000 de lei), sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 an la 3 ani.

De asemenea, propaganda genocidului și a infracțiunilor împotriva umanității, care reprezintă o formă a discursului de ură, se va pedepsi cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 de unități convenționale (25.000 – 50.000 de lei) sau cu închisoare de la 1 la 3 ani pentru persoanele fizice și cu amendă în mărime de la 2.000 la 5.000 de unități convenționale (100.000 – 250.000 de lei) cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani sau cu lichidarea ei pentru persoanele juridice. 

De asemenea, Codul contravențional a fost completat cu un articol nou – 70/1 Incitarea la discriminare, ceea ce înseamnă că „acțiunile intenționate, îndemnurile publice, diseminarea informației sau alte forme de informare a publicului, inclusiv prin intermediul mass-mediei, în formă scrisă, desen sau imagine, sau prin intermediul unui sistem informatic, îndreptate spre instigarea la discriminare pe motive de prejudecată” vor fi sancționate cu amendă de la 20 la 80 de unități convenționale (1.000 – 4.000 de lei), aplicată persoanei fizice, și de la 120 la 210 unități convenționale (6.000 – 10.500 lei) în cazul persoanelor cu funcție de răspundere. 

De altfel, la sfârșitul lunii martie 2022, Parlamentul a adoptat în lectură finală proiectul de lege nr. 347/2021 privind modificarea unor acte normative, prin care art. 52 Agitația electorală interzisă a fost completat cu un alineat nou care interzice utilizarea de către candidatul la alegeri a discursului de ură și/sau instigarea la discriminare în cadrul perioadei electorale și/sau în materialele de agitație electorală. Sancțiunea pentru persoanele fizice va consta în amendă de la 150 la 250 de unități convenționale (7.500 – 12.500 lei), iar pentru persoanele juridice – amendă de la 250 la 400 de unități convenționale (12.500 – 20.000 de lei). 

În același timp, trebuie să menționez faptul că, în Republica Moldova, acest tip de discurs este definit în Legea cu privire la libertatea de exprimare, iar procedura de examinare a unei cauze cu privire la utilizarea discursului de ură are loc conform Codului de procedură civilă. Și Codul serviciilor media audiovizuale definește „discursul care incită la ură” și stabilește prin articolul 84, alin. (9) sancțiunea pentru utilizarea acestuia în media audiovizuală (amendă de la 40.000 de lei până la 70.000 de lei pentru prima încălcare, de la 70.000 de lei până la 100.000 de lei pentru încălcări repetate și retragerea licenței de emisie). 

Pe de altă parte, Legea cu privire la asigurarea egalității reglementează o formă apropiată discursului de ură – instigarea la discriminare, iar Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității poate formula doar recomandări în cauzele individuale. Acesta poate emite un proces-verbal de constatare a contravenției, care trebuie apoi să fie menținut de instanță. Altfel spus, Consiliul nu poate impune sancțiuni pe cont propriu. 

Sunt aceste prevederi suficiente ca să reducă sau să curme prezența acestor mesaje în spațiul public? 

Nu, pentru că simpla existență a acestor prevederi în legislația națională nu va determina în mod automat și neutilizarea discursului de ură. Acestea trebuie să fie însoțite de elaborarea unor ghiduri, instrucțiuni etc. pentru angajații instituțiilor cu atribuții în acest domeniu, dar și de instruiri. Este nevoie ca instituțiile să-și dezvolte mecanisme interne de monitorizare și colectare a datelor dezagregate cu privire la cazurile de discurs de ură și infracțiunile motivate de prejudecată. Și desigur, legea trebuie să fie aplicată corect. Ceea ce este absolut evident și clar este că ajustarea cadrului legal permite autorităților să întreprindă toate acțiunile necesare pentru prevenirea și sancționarea acestui tip de discurs. 

La ce ar trebui să atragă atenția jurnaliștii, în activitatea lor, în contextul votării acestui proiect?

Le sugerez să scrie și să vorbească documentat și echilibrat despre cazurile de instigare la discriminare, de promovare a genocidului sau a infracțiunilor împotriva umanității sau despre infracțiunile motivate de prejudecată. Prezentarea unor astfel de cazuri fără a lăsa loc de interpretări și manipulare va contribui la creșterea nivelului de informare, înțelegere și sensibilizare a comunității lor de cititori și va determina autoritățile să întreprindă măsuri pentru aplicarea corectă a legii.  

Unde este limita dintre lipsa toleranței față discursul de ură și libertatea de exprimare? 

Cred că mai curând vorbim despre tolerarea discursului de ură, decât de lipsa toleranței față de acest tip de discurs. Și acest fapt poate fi observat, în special, în perioadele electorale. 

Cât privește dreptul la libertatea de exprimare, trebuie să menționez că acesta include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații, însă libertatea de exprimare nu este un drept absolut, deci poate fi supus unor restrângeri. Conform standardelor internaționale și a legislației naționale acest lucru se poate realiza în câteva cazuri, printre care: pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică; pentru a apăra ordinea și a preveni criminalitatea și pentru a proteja sănătatea și morala, reputația sau drepturile altora. Și tocmai pentru că discursul de ură afectează demnitatea persoanelor, iar uneori poate duce inclusiv la încălcarea drepturilor lor sau la acte de violență împotriva acestora, garanțiile libertății de exprimare nu se pot extinde și asupra discursului de ură. Altfel spus, discursul de ură nu reprezintă libertate de exprimare, iar cei care îl utilizează nu se pot justifica făcând uz de acest drept. 

Ați monitorizat discursul de ură și instigare la discriminare în ultimele luni, în contextul războiului din Ucraina. Am văzut concluziile detaliate în raportul lansat săptămâna trecută. Totuși, cu ce impresii personale ați rămas după un astfel de exercițiu? Cât de gravă e situația? 

Monitorizarea discursului de ură este întotdeauna un proces cu o încărcătură emoțională puternică. Dacă ești o persoană empatică, înțelegi foarte bine cum se simt victimele acestui tip de discurs. Dar dincolo de acest aspect, în două luni de monitorizare, am văzut multă iresponsabilitate din partea unor politicieni, lideri de opinie, jurnaliști, moderatori și alții. Interesele personale, politice, electorale sau cele ce țin de creșterea audienței, asigurarea vizibilității etc. au adus mesajele de ură, mesajele intolerante și propaganda de război în spații și surse pentru consumul larg de informații, amplificându-le și răspândindu-le.

În același timp, am văzut cum mulți aleg să joace rolul „trecătorului pasiv” atât în spațiul public, în media, cât și în mediul online. „Dacă nu mă vizează, de ce să intervin?” – acesta este principiul relațiilor interumane în societatea noastră. De exemplu, în cadrul unei ședințe publice, primarul de Chișinău instigă la discriminare. Angajații primăriei tac. Reprezentanții presei tac. Nimeni nu a făcut un exercițiu de imaginație, cel puțin, să vadă cum s-ar fi simțit dacă primarul ar fi instigat la discriminare împotriva lui sau ei. 

Cred că situația este îngrijorătoare. În primul rând pentru că discursul de ură are o prezență constantă, iar în funcție de context diferiți actori nu ezită să facă uz de acest tip de discurs. Și în al doilea rând, pentru că în cazul anumitor grupuri discursul de ură deja are efecte negative pe termen mediu și lung, cum ar fi marginalizarea, stigmatizarea, discriminarea și actele de violență. Din punctul meu de vedere, aceasta este consecința lipsei educației pentru drepturile omului și a responsabilității. Cred că societatea noastră are nevoie să învețe nu doar să respecte demnitatea celuilalt, dar și să fie empatică. 

Ați putea să aduceți exemple din presă? 

În general, un discurs de ură nu se referă la un cuvânt sau la o propoziție. Fiecare caz trebuie analizat ca parte a mesajului în întregime, iată de ce aș prefera să invit cititorii dvs. să găsească raportul de monitorizare și să vadă cazuri de discurs de ură care au luat forme diferite. 

Pe scurt, aș putea menționa cazul generat de către Alex Cozer, jurnalist de la Jurnal TV, care a făcut uz de prejudecăți față de adepții religiei musulmane și i-a asociat negativ cu „violența” și „pericolul”: „…16.000 de sirieni a anunțat astăzi Putin împreună cu Șoigu că urmează să trimită în Ucraina… 16.000 de mercenari musulmani care se duc să lupte, să ucidă, să măcelărească poporul ucrainean creștin ortodox. Asta arată încă o dată cât de luptător este pentru valorile creștine acest sociopat de la Kremlin. (…) Să trimiți 16.000 de mercenari aduși din Siria, oameni care toată viața lor au fost în război. Ăștia numai război știu, în afară… nimic altceva nu știu în afară de război”. 

Așa cum menționam și în raport, această declarație va fi conectată în memoria colectivă la prejudecata des întâlnită conform căreia „toți musulmanii sunt teroriști”, dar și la știrea falsă cunoscută ca „povestea celor 30.000 de sirieni” din anul 2016, care a generat discurs de ură împotriva sirienilor, musulmanilor, migranților etc. 

Sursa: Raportul Promo-LEX

Potrivit raportului, au fost identificate 83 de cazuri de discurs de ură, dintre care 17 la TV și 7 pe rețelele sociale. Cum se explică faptul că cele mai multe sunt la TV, odată ce domeniul audiovizualului este reglementat mai strict decât cel online?

Datele raportului nu sunt exhaustive, ele reies din numărul și tipul surselor 

care au făcut obiectul monitorizării. În acest ciclu de monitorizare am urmărit rețelele sociale complementar surselor media și actorilor politici și am urmărit canale specifice în Telegram. Iată de ce, pe lângă cele 7 cazuri identificate în rețelele sociale, alte 26 de cazuri au fost identificate în aplicațiile mobile. Și acest fapt ne arată că, în funcție de context, de autori și de scopul acestora, orice sursă de informare poată fi transformată într-o sursă de propagandă și ură. 

Pe de altă parte, din experiența noastră de monitorizare pot spune că este imposibil să acoperi toate sursele. Altfel spus, activitatea Consiliului Audiovizualului nu se poate baza doar pe activități de monitorizare. Nu poți monitoriza toți furnizorii în același timp, este un volum mult prea mare de informații. Iată de ce, cred că CA ar fi bine să promoveze instrumentul sesizărilor, care din punctul meu de vedere este unul dintre mecanismele naționale ce pot eficientiza activitatea Consiliului în vederea prevenirii și combaterii discursului care incită la ură în media audiovizuală. 

Cum ați recomanda presei să descrie realitatea astfel încât să asigure că nu promovează discursul de ură? Spre exemplu, dacă un politician a lansat un mesaj de acest fel în cadrul unui eveniment, îl trecem cu vederea? 

Din punctul meu de vedere, un jurnalist poate să prevină răspândirea discursului de ură în materialele sale jurnalistice în primul rând atunci când înțelege ce sunt prejudecățile și stereotipurile și poate recunoaște cazurile de discriminare cu toate formele sale. Iată de ce, prima mea recomandare este să nu evite documentarea subiectelor de drepturile omului, să discute cu persoanele ale căror drepturi au fost încălcate și cu cei care lucrează în domeniul apărării drepturilor omului. Acest lucru îi va ajuta să înțeleagă mai bine complexitatea cazurilor de încălcare a drepturilor omului, inclusiv a celor ce țin de discursul de ură și infracțiunile motivate de prejudecată. 

Dacă este să vorbim despre exemplul dvs., cred că jurnaliștii sunt liberi să decidă ce este important de transmis opiniei publice și ce nu. Încă cred că este foarte important ca presa să nu lase discursul de ură generat de către o persoană publică, fie politician, fie lider de opinie, fie funcționar public etc. fără o opinie alternativă și fără o explicație de ce discursul în cauză reprezintă un discurs de ură și de ce trebuie tratat ca atare. Din punctul meu de vedere, media are puterea de a educa și de a-i sancționa pe cei care generează discurs de ură, inclusiv atunci când utilizează intenționat platformele media pentru a răspândi mesaje intolerante. 

Printre grupurile afectate de discurs de ură se numără și un caz în care a fost vizat un jurnalist. Ne puteți oferi detalii?

Cazul identificat a fost generat de Komsomoliskaia Pravda (Комсомольская Правда), pe canalul său de Telegram, și a fost îndreptat împotriva jurnalistei Lilia Burakovski care s-a expus pe rețelele sociale pe marginea războiului din Ucraina și discuțiile din spațiul public cu privire la neutralitatea Republicii Moldova. Mesajul a luat forma unui discurs sexist prin care jurnalista a fost asociată cu o persoană de moravuri ușoare („Кулуарная, на грантах”). 

Irina Corobcenco (în stânga). Foto: Irina Corobcenco/Facebook

Ați stabilit în raport că o parte din discursul de ură identificat a fost promovat pe rețele sociale cum ar fi TikTok și Telegram. Bunăoară, ați remarcat că pe Telegram au migrat mai mulți consumatori de știri după ce Serviciul de Informații și Securitate a blocat unele pagini web. Sugerați că lipsa opiniilor alternative a transformat platformele media, inclusiv în mediul online, în surse de răspândire a discursului de ură și a propagandei de război. Ar trebui autoritățile să-și reconsidere deciziile în acest sens? Cum ar putea fi reglementat sau controlat discursul de ură pe astfel de rețele sociale, mai ales când unii dintre autori sunt anonimi? 

De fapt, am constatat, în baza rezultatelor monitorizării, faptul că aplicațiile mobile, în special Telegram, au devenit o sursă de informare și în același timp o sursă de răspândire a propagandei de război și a urii în contextul nou creat. Decizia SIS de a bloca anumite pagini web a determinat, în cazul unora dintre acestea, migrarea pe Telegram, iar consumatorii lor, și cel mai probabil nu doar ei, au continuat să urmărească știrile acestor surse, dar de această dată în Telegram. Ceea ce ar trebui să înțeleagă autoritățile este că atunci când nu ai reguli clare de reglementare a conținutului online, nu le dezvolți de comun acord și nu le aplici, dar blochezi anumite pagini, instituțiile media online sau cei care generează conținut online vor utiliza alte platforme, aplicații etc. care le permit să își continue activitatea. Din punctul meu de vedere, faptul că media scrisă și online a evitat sau a omis să prezinte explicații de rigoare, opinia ambelor părți sau opinii alternative ale unor experți atunci când mesajul a fost unul de ură sau unul care justifica și promova războiul, le-a transformat pe acestea în surse de răspândire a urii și a propagandei de război. 

Ceea ce cred absolut important este ca autoritățile să respecte legea. Nici în 2020, în contextul pandemiei de Covid-19, nici în 2022, în contextul războiului din Ucraina, nu sunt cunoscute criteriile care au stat la baza deciziei de blocare a paginilor web. Nu este clar dacă a avut loc un proces de monitorizare în baza unor criterii care să demonstreze că au fost respectate principiile proporționalității și necesității. Din acest punct de vedere, cred că autoritățile ar trebui să se asigure că nu încalcă libertatea de exprimare. 

Discursul de ură în mediul online poate fi prevenit doar prin educație și prin campanii de informare și sensibilizare ale utilizatorilor online, iar toate acestea trebuie să le facă autoritățile publice în parteneriat cu instituțiile media, societatea civilă și alții. De asemenea, acest tip de discurs în social media sau pe aplicațiile mobile poate fi prevenit și combătut prin mecanisme de autoreglementare și monitorizare, dezvoltate și implementate de către companiile de social media, dar și de către instituțiile media propriu-zise. 

Irina Corobcenco.

În afara recomandărilor expuse în raport, ce ar trebui să mai facă autoritățile ca fenomenul despre care discutăm să se diminueze simțitor? 

Combaterea discursului de ură presupune un efort constant din partea tuturor actorilor, iar asta înseamnă cooperare și comunicare. Recomandările formulate de Promo-LEX sunt importante pentru că arată autorităților care sunt elementele și acțiunile de bază cu care efortul de prevenire și combatere a discursului de ură trebuie să înceapă. Deci, m-aș bucura să văd că lucrurile se fac de la cap, nu de la coadă, ceea ce înseamnă că există o probabilitate mai mică să fie date rateuri. Și aici cred că este relevant să amintesc că, încă în 2018, Promo-LEX a atras atenția asupra faptului că toate instituțiile cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii discursului de ură trebuie să-și dezvolte mecanisme interne pentru monitorizarea și colectarea datelor dezagregate. Datele prezentate în ultimii patru ani de către Promo-LEX sunt utile și relevante, însă cu cât mai multe date vor exista, cu atât mai bine Guvernul va ști unde trebuie să intervină, ce tip de acțiuni trebuie să dezvolte și cui să se adreseze. 

Între timp, autoritățile pot să se asigure că discursul de ură, instigarea la discriminare, discriminarea sau încălcarea drepturilor omului nu sunt generate de către reprezentanții autorităților propriu-zise. Asta înseamnă că autoritățile trebuie să măsoare, pe intern, care este predispoziția angajaților la acțiuni de discriminare, iar în funcție de rezultate să organizeze instruiri periodice sau constante pentru aceștia, dar și să creeze un spațiu care îi predispune să adere la valoarea drepturilor omului. 

De asemenea, cred că autoritățile, prin reprezentanții săi, ar trebui să fie vocale și proactive, în special în cazurile de discurs de ură. Un mesaj prin care discursul de ură este condamnat va reprezenta un semnal clar pentru societate că prevenirea și combaterea acestuia reprezintă o prioritate pentru autorități, dar și o dovadă a solidarității cu victimele acestui tip de discurs.  

Show More

💬 ...

Back to top button