Externe

IPI: Peste 900 de atacuri la adresa presei din Ucraina și Rusia au avut loc de la declanșarea războiului

Institutul Internațional de Presă (IPI) a documentat peste 900 de cazuri de atacuri fizice, cenzură, hărțuire, arestări și alte încălcări ale libertății presei în Rusia și Ucraina, de la începutul războiului de agresiune pe scară largă în statul vecin, acum un an. Marea majoritate a acestor atacuri au fost comise de forțele sau autoritățile ruse, se arată într-un comunicat de presă al IPI, publicat la data de 15 februarie.

Potrivit raportului IPI, în Ucraina au fost documentate 300 de amenințări sau încălcări ale libertății presei de la începutul războiului, dintre care majoritatea sunt atacuri fizice, verbale sau online comise de forțele ruse. Acestea includ peste 100 de cazuri de atacuri fizice și amenințări la adresa siguranței jurnaliștilor, iar peste 30 de jurnaliști au fost răniți în astfel de atacuri. Sistemul de monitorizare al IPI a înregistrat decesul a 12 jurnaliști în Ucraina, dintre care zece au fost uciși în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. IPI a înregistrat, de asemenea, aproape 30 de cazuri de atacuri asupra infrastructurii media ucrainene, precum și câteva zeci de atacuri cibernetice asupra agențiilor de știri ucrainene.

Pe de altă parte, raportul arată că în Rusia a fost documentat un număr dublu de încălcări de la începutul invaziei pe scară largă – 610 la număr. Cele mai multe sunt acte de cenzură sau reglementări care impun constrângeri activității presei, arestări, acuzații penale aduse jurnaliștilor. Au fost observate cel puțin 187 de cazuri când site-uri de știri au fost blocate pentru reportaje despre război. Autoritățile civile și militare ruse au emis cel puțin 121 de interdicții de publicare, ordine de eliminare și ștergere forțată a materialelor jurnalistice, amenzi sau alte sancțiuni administrative împotriva mass-media. De asemenea, în cel puțin 160 de cazuri, jurnaliștii au fost reținuți, arestați și/sau urmăriți penal de autoritățile ruse. Cele mai multe dintre acestea au fost arestări ale jurnaliștilor care au reflectat proteste şi demonstrații.

„Datele noastre confirmă că, în acest război de agresiune împotriva Ucrainei, mass-media este în mod clar vizată de forțele și autoritățile ruse. Pe fondul unei liste tot mai mari de atrocități și suferințe umane incalculabile, războiul de agresiune al lui Putin împotriva Ucrainei a avut un impact deosebit de grav asupra jurnaliștilor din regiune și a presei independente”, a comentat directorul executiv al IPI, Frane Maroevic.

Show More

💬 ...

Back to top button