Actualitate

CA a sancționat REN Moldova cu amenzi de 30.000 lei și o avertizare publică

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat postul de televiziune REN Moldova cu amenzi în valoare totală de 30. 000 lei și o avertizare publică pentru plasarea neconformă a publicității în cadrul principalului buletin de știri, neconcordanța dintre imaginile si subiectul programului televizat, precum și neindicarea surselor imaginilor prezentate pe post. Sancțiunile au fost aplicate în cadrul ședinței din 3 februarie, în urma autosesizării vicepreședintei CA, Aneta Gonța.

Potrivit unui comunicat al CA, în buletinele de știri dintre 9-15 ianuarie, majoritatea subiectelor difuzate de REN Moldova nu au avut indicate sursele înregistrărilor, în timp ce Codul Serviciilor Media Audiovizuale (CSMA) prevede o astfel de obligație în cazul materialelor video provenite din alte surse decât cele ale redacției. REN Moldova a fost astfel amendat cu 5.000 de lei. De asemenea, titlul unei știri din cadrul programului din 9 ianuarie nu corespundea cu imaginea. Prin urmare, postul TV a fost avertizat public.

Alte cinci amenzi a câte 5.000 de lei au fost aplicate  companiei Teleproiect, fondatoarea REN Moldova, pentru întreruperea principalului buletin de știri al serii cu publicitate. CSMA stipulează că difuzarea programelor audiovizuale de știri poate fi întreruptă de publicitate şi/sau de teleshopping o singură dată la un interval de cel puțin 30 de minute, în timp ce întreaga durată a buletinului de știri REN Moldova, nu a depășit 30 de minute. 

Vicepreședinta CA, Aneta Gonța, a subliniat faptul că, din totalul celor 60 de știri internaționale, difuzate în perioada monitorizată, nici una nu a făcut referire la Ucraina, Federația Rusă sau România: „Să nu te referi în cinci buletine de știri, timp de o săptămână, la ceea ce se întâmplă la frontiera cu Republica Moldova este o lipsă de informare corectă”, a declarat vicepreședinta CA. Postul de televiziune nu și-a exprimat poziția față de decizia CA, întrucât niciun reprezentant al instituției media nu a fost prezent la ședință și nicio reacție scrisă nu a fost expediată la adresa autorității. 

Show More

💬 ...

Back to top button