Actualitate

Radio Studentus a obținut prelungirea licenței din partea CA, deși a depus solicitarea peste termenul legal

Licența de emisie a postului de radio Studentus a fost prelungită pentru alți nouă ani în cadrul ședinței Consiliului Audiovizualului (CA) din 18 august. Reprezentanți ai Consiliului au constatat că, atunci când a solicitat prelungirea licenței, Studentus nu s-a încadrat în termenul-limită prevăzut de legislație și a întârziat cu aproape două luni la depunerea cererii. Decizia de prelungire a fost susținută de cinci membri ai CA din șapte. Eugeniu Rîbca și Ruslan Mihalevschi, cei doi membri ai CA care s-au expus împotriva prelungirii licenței, au argumentat că o astfel de decizie ar fi în contradicție cu precedente similare. În plus, potrivit lui Rîbca, ulterior ar fi posibilă demiterea componenței actuale a Consiliului pentru depășirea atribuțiilor de serviciu.

Consiliul Național al Organizațiilor Studențești din Moldova, fondator al Radio Studentus, a solicitat CA prelungirea valabilității licenței de emisie pe 9 august. Potrivit Codului serviciilor media audiovizuale (CSMA), la cererea deținătorului licenței de emisie, valabilitatea acesteia poate fi prelungită pentru un nou termen prin depunerea unei cereri la Consiliu cu cel mult șase luni, dar nu mai puțin de trei luni înaintea expirării termenului pentru care a fost acordată. Potrivit raportorului CA care a prezentat subiectul în cadrul ședinței, cererea furnizorului radio Studentus a fost depusă cu aproape două luni mai târziu, încălcându-se astfel una dintre condițiile legale de prelungire a valabilității licenței de emisie.

Prezent la ședința CA, Anatol Alexei, reprezentantul Radio Studentus, a invocat lipsa de experiență a postului de radio. „Pentru prima dată trecem printr-o astfel de experiență. (…) Radio Studentus aparține organizațiilor studențești din Moldova, care reprezintă zeci de mii de studenți. Este o platformă foarte bună pentru practica studenților. Mulți studenți au ales calea jurnalismului făcând practica la noi. Vreau să vă rog să susțineți postul de radio, pentru că este unul realizat de studenți și pentru studenți”, a explicat el. 

„Mi se pare grav, pentru că votarea unei decizii de prelungire în condițiile create ar reprezenta depășirea atribuțiilor de serviciu. Propun să nu creăm condiții pentru Parlament în ceea ce privește existența sau inexistența temeiurilor legale de înlăturare a actualei componențe a CA”, a declarat Eugeniu Rîbca, membru CA.

Vicepreședinta CA, Aneta Gonța, a subliniat importanța conținutului produs de Radio Studentus pentru un public de nișă. În pofida încălcării uneia dintre prevederile legii, ea a susținut prelungirea licenței. „Pe lângă buchea legii există și spiritul legii. Fiecare caz trebuie analizat individual și să nu-i punem pe toți în aceeași oală. (…) Doar la câțiva kilometri de Chișinău, frecvențele noastre locale sunt interceptate de tot felul de conținuturi străine, care nu neapărat contribuie la fortificarea securității naționale a statului Republica Moldova. Noi cu acest fapt încă nu facem nimic, de aceea eu consider că, în acest context, este periculos să privăm beneficiarul de informație, de conținuturi locale, chiar și pentru o zi, chiar și pentru o oră”, a comentat ea. 

Președinta autorității, Liliana Vițu, a invocat importanța unei abordări individuale, cu luarea în calcul a aspectelor relevante fiecărui caz. În plus, Consiliul a considerat drept circumstanțe atenuante faptul că întârzierea cererii de prelungire a licenței a fost cauzată și de perioada de vacanță, cumulată cu lipsa de experiență a postului de radio, care a solicitat prelungirea pentru prima oară, dar și faptul că Studentus produce conținut local în limba română, pentru un public mai puțin activ, precum sunt tinerii.

Show More

💬 ...

Back to top button