Burnoutul jurnaliștilor, o problemă cu impact pentru întreaga societate

Tatiana Ețco 

jurnalistă-freelancer, comunicatoare

În premieră, deși eu aș zice „în sfârșit”, sindromul burnout este plasat în rândul cauzelor ce afectează calitatea jurnalismului din Republica Moldova în cel mai recent Indice privind Situația Presei pentru 2022, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent. 

Dar, de fapt, ce reprezintă burnoutul? Cât de frecvent se manifestă și care sunt particularitățile acestui sindrom la jurnaliști? Inclusiv aceste întrebări m-au provocat să încep, acum doi ani, aventura mea în domeniul psihologiei clinice, încheiată cu o cercetare la acest subiect, cu o diplomă de master și, pe alocuri, cu mai multe întrebări decât la început de cale. 

În luna aprilie a acestui an, au acceptat invitația de a fi parte a acestei cercetări mai bine de 100 de jurnaliști din Republica Moldova, cărora le mulțumesc pentru sinceritate și încredere. De fapt, prin acest text încerc să-mi exprim recunoștința și să împărtășesc din rezultatele obținute și concluziile formulate în cercetare, pentru că am ferma convingere că informația este unul dintre cele mai puternice și prețioase instrumente. 

„Burnout” este un termen folosit metaforic pentru a descrie un fenomen complex și complicat. Tradus din limba engleză, cuvânt cu cuvânt, înseamnă „ars”. În literatura științifică din domeniu este utilizată o varietate de termeni în raport cu acest concept. Am decis folosirea termenului generic, preluat direct din limba engleză, care este, de fapt, și tendința actuală în științele sociale – de a utiliza termenii generici pentru a asigura omogenizarea conceptuală.

Puțin context

Sindromul burnout este în atenția comunității academice și a societății în general timp de aproape jumătate de secol. În pofida sutelor de cercetări, conceptul rămâne vag și neclar. Lipsește o definiție clară și un consens asupra diagnosticului și etiologiei acesteia.

Cu toate acestea, în unele țări europene există legi și reglementări care obligă angajatorii să evalueze periodic riscurile psihosociale în rândul angajaților și să aplice politici de prevenire a burnoutului și a stresului la muncă. Ba mai mult, în țări precum Belgia și Țările de Jos, burnoutul este recunoscut ca o boală profesională sau o tulburare legată de muncă. O analiză realizată în baza datelor din 2015 ale sondajului european privind condițiile de muncă sugerează că, în medie, ar fi afectați de sindromul burnout 11% dintre angajații din țările europene și 17% dintre angajații din statele non-UE. Cele mai ridicate niveluri de burnout sunt raportate în estul și sud-estul Europei, unde se află și Republica Moldova. Studiile internaționale post-COVID-19 ilustrează rezultate similare – un risc general de burnout de 11%. 

În ultimii ani, în special în noul context post-pandemie, în vecinătatea unui război și în instabilitatea caracteristică unei societăți aflate în permanentă tranziție, jurnaliștii din Moldova sunt expuși la multiple provocări ce pot contribui la dezvoltarea simptomelor de burnout. Cercetarea acestei probleme este însă la o etapă incipientă, cu o atenție sporită acordată de curând fenomenului.

 Ce este sindromul burnout?

Unii autori susțin că burnoutul reprezintă „pandemia tăcută” cu care se confruntă umanitatea. Spuneam că nu există un consens asupra definiției. În perioada 1974-2018, au fost formulate 88 de definiții unice, din care 13 originale, iar în 12 din ele epuizarea este elementul-cheie al burnoutului. 

În cercetare am folosit definiția formulată de W. Schaufeli ș.a. (2019), conform căreia „burnoutul este o stare de epuizare legată de muncă, care apare în rândul angajaților și care se caracterizează prin:  

• epuizare (oboseala extremă este cel mai evident simptom identificat în toate definițiile existente, se referă la oboseală cronică fizică și mentală și diminuarea severă a energiei, este considerată o condiție necesară, dar nu suficientă pentru burnout);

• scăderea capacității de reglare a proceselor cognitive (memoria sau/și atenția);

• scăderea capacității de reglare a proceselor emoționale (reacții emoționale exagerate, senzația de supărare sau tristețe fără a ști cauza, dificultăți de control al emoțiilor la muncă, frustrare, iritabilitate);

• distanțare mentală (atitudinea cinică, funcționarea pe pilot automat, interesul și entuziasmul redus, aversiune puternică față de serviciu, indiferența față de muncă, evitarea interacțiunilor cu alte persoane ce țin de muncă)”.

Aceste 4 dimensiuni de bază ale burnoutului sunt însoţite de: 

• stare depresivă (sentimente de nesemnificație, utilitate și vinovăție, incapacitatea de a experimenta plăcerea, senzația de capcană); 

• simptome psihologice (probleme de somn, îngrijorare, senzație de tensiune sau anxietate, sensibilitate crescută la zgomote și mulțimi);

• manifestări psihosomatice nespecifice (simptome fizice care se prezumă că sunt cauzate sau exacerbate de factori psihologici, cum ar fi palpitații, durere în piept, probleme stomacale și intestinale, cefalee, dureri musculare, îmbolnăviri frecvente).

Cauza ar fi dezechilibrul între exigențe mari la locul de muncă și resurse insuficiente de muncă. În plus, probleme în afara muncii, domeniul și/sau vulnerabilitatea personală pot facilita dezvoltarea burnoutului.

Reiese că sindromul burnout este rezultatul unei combinații complexe de factori individuali, organizaționali și interpersonali, iar înțelegerea și gestionarea acestuia necesită o abordare cuprinzătoare, care să ia în considerare atât caracteristicile individuale, cât și mediul organizațional în care persoana își desfășoară activitatea.

Sindromul burnout este, mai degrabă, o consecință a expunerii la anumite condiții de muncă, decât o caracteristică individuală. Factorii organizaționali, cum ar fi volumul de lucru și cerințele emoționale, sunt declanșatorii-cheie ai burnoutului, dar factorii individuali, cum ar fi trăsăturile de personalitate și strategiile de coping, pot modera impactul acestor factori organizaționali. Anumite caracteristici individuale pot spori sau atenua efectele negative ale factorilor organizaționali asupra burnoutului și consecințele acestuia.

Sindromul burnout nu trebuie privit ca un proces care este generat de stres, ci ca un proces independent, care se dezvoltă în timp și are cauze specifice. Stresul poate intensifica și genera burnoutul, dar nu este cauza principală a acestuia.

Cum se manifestă sindromul burnout la jurnaliștii moldoveni?

Rezultatele obținute în urma aplicării Scalei BAT pentru burnout arată că în cazul a 14% din jurnaliști sindromul burnout este foarte probabil, fiind prezente multe simptome caracteristice burnoutului sever, iar în cazul a 24% de subiecți există risc semnificativ de burnout, fiind prezente simptome caracteristice sindromului, ce pot fi problematice.

Cel mai ridicat scor obținut de jurnaliști la parametrii pentru burnout este la subscala Epuizare, apoi la subscala Afectarea controlului emoțional. Per subscale, cei mai mulți jurnaliști au obținut scor scăzut la Distanțarea mentală și la Afectarea controlului cognitiv.

Diferențe de gen

În medie, jurnalistele experimentează mai puternic simptomele sindromului burnout și percep mai accentuat stresul, dar diferențe semnificative în funcție de gen sunt observate doar în cazul epuizării. Eventuale explicații ar putea fi mai multe, dar consider oportun a fi menționate, în acest context, diferențele de gen cu privire la rolurile sociale și tipul de subiecte la care lucrează jurnalistele. Spre exemplu, presiunea constantă de a livra informații de calitate contra cronometru și de a face multitasking concomitent, care este doar unul din factorii de stres dintr-o redacție, poate fi mai mare pentru femei, deoarece acestea sunt adesea responsabile de mai multe roluri sociale, cum ar fi îngrijirea copiilor și/sau părinților vârstnici, menajul casnic, ceea ce poate duce la un nivel mai ridicat de epuizare și stres. De asemenea, este posibil ca femeile jurnaliste să acopere subiecte și tematici mai sensibile. 

 Practic nu există diferențe între bărbați și femei doar în ceea ce privește nivelul scăzut la subscala Distanțare mentală.

Datele analizate arată că nu există diferențe semnificative în manifestarea sindromului burnout la jurnaliști în funcție de vârstă, tipul de media în care activează, numărul de joburi pe care le cumulează, dacă lucrează preponderent în birou sau pe teren, precum și nici de remunerare.

Stagiul de muncă

Constatăm o diferență semnificativă în funcție de stagiul de muncă doar pentru subscala Epuizare. Diferențe semnificative observăm între jurnaliștii cu un stagiu de muncă de peste 25 de ani, cei cu un stagiu de muncă de 5-10 ani și cei cu un stagiu de muncă de 11-25 de ani. 

Jurnaliștii cu un stagiu de muncă între 5 și 25 de ani par să aibă un nivel mai mare de epuizare în comparație cu cei cu un stagiu mai scurt de muncă. O explicație ar putea fi faptul că stresul și presiunea asociate cu munca de jurnalist se acumulează în timp și pot duce la epuizare fizică și mentală, mai ales la cei cu un stagiu mai lung de muncă. În plus, această categorie de jurnaliști ar putea avea nu doar o experiență mai mare în domeniu, dar și o mai mare presiune și responsabilitate, ceea ce tot poate duce la epuizare.

Cu toate acestea, nu există diferențe semnificative în manifestarea sindromului burnout între jurnaliștii cu un stagiu de muncă mai mic de 5 ani și cei cu un stagiu  de muncă mai mare de 25 de ani. Este posibil ca jurnaliștii cu un stagiu mai scurt de muncă să fie mai energici, motivați și entuziasmați, iar asta să-i protejeze de epuizare. Iar jurnaliștii cu cea mai mare experiență este posibil să fi dezvoltat resurse personale de adaptare și reziliență în timpul carierei lor, care să le permită să facă față stresului profesional într-un mod mai eficient. De asemenea, aceștia pot fi mai bine adaptați la mediul de lucru, să aibă un nivel mai mare de satisfacție și o mai bună înțelegere a așteptărilor. În plus, poate fi posibil ca jurnaliștii cu o experiență mai mare de muncă să-și fi dezvoltat o rețea mai largă de suport social, care să le ofere sprijin emoțional și resurse suplimentare pentru a face față stresului profesional.

De asemenea, cu cât jurnaliștii percep un nivel mai mare de stres, cu atât sunt mai susceptibili să experimenteze simptome psihologice precum epuizare, afectarea controlului emoțional și cognitiv, distanțare mentală și simptome secundare, adică să dezvolte sindromul burnout.

        Aceste rezultate sunt confirmate de studiile anterioare care susțin că jurnaliștii se confruntă cu o serie de stresori specifici profesiei lor, cum ar fi termenele-limită restrânse, evenimente traumatice sau violente, presiunea de a livra conținut de înaltă calitate și de a suporta critica publică. Aceste condiții de lucru pot contribui la niveluri ridicate de stres și, în cele din urmă, la burnout.

Cifrele reprezentative

Dacă analizăm itemii din cele două teste aplicate celor 100 de jurnaliști incluși în cercetare și-i evidențiem pe cei care au cumulat cel mai mare procentaj, se observă că:

• 93% din jurnaliști consideră că tot ce fac ei la muncă întotdeauna și des necesită mult efort;
• 85% din jurnaliștii chestionați se simt fără griji rareori și aproape niciodată; 
• 80% se simt presați de timp deseori sau aproape întotdeauna;
• 79% au suficient timp pentru ei rareori și aproape niciodată;
• 78% consideră că au prea multe lucruri de făcut aproape întotdeauna și deseori;
• 72% se simt odihniți rareori sau aproape niciodată;
• 68% au prea multe decizii de luat aproape întotdeauna și deseori.

Deși mai puține, posibil următoarele să compenseze situația:

• 93% dintre jurnaliștii se află în situații conflictuale aproape niciodată sau rareori;

• 85% fac lucruri care le plac cu adevărat aproape întotdeauna sau deseori;

• 78% se simt izolați și singuri rareori sau aproape niciodată.

Având în vedere complexitatea manifestărilor clinice, sunt necesare intervenții bazate pe o perspectivă multidimensională pentru a trata și diminua sindromul burnout, care este un proces de durată și în cazul căruia este mult mai eficientă prevenirea.

  În domeniul cercetării, dar și în cel profesional jurnalistic, discuțiile despre sindromul burnout la jurnaliști și despre sănătatea mentală a acestora, în general, sunt insuficiente și sporadice. Este necesară informarea și sensibilizarea jurnaliștilor și instituțiilor de presă în care aceștia lucrează despre importanța inițierii discuției în mediul profesional despre impactul și riscul sindromului burnout și despre importanța recunoașterii simptomelor și acordării suportului psihologic necesar jurnaliștilor care manifestă primele semne de burnout sau care sunt într-un proces cronic sau de recuperare.

Burnoutul jurnaliștilor reprezintă o problemă nu doar pentru angajatori, în contextul în care cercetările anterioare au descoperit că acest sindrom afectează performanța și relațiile la locul de muncă, dar poate fi o problemă și pentru societate, odată ce activitatea jurnaliștilor ghidează și formează atitudini și perspective pentru cetățenii pe care-i informează.

Realizarea acestui comentariu a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea Regatului Unit, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.