Actualitate

Alte amenzi și avertizări publice pentru mai multe posturi de radio 

Consiliul Audiovizualului (CA) a dispus, în ședința sa din 7 octombrie, amendarea și avertizarea publică a mai multor servicii media audiovizuale de radiodifuziune sonoră privind respectarea volumului de conținut local și în limba română. Monitorizarea a avut loc ca urmare a autosesizării vicepreședintei CA, Ana Gonța, iar alte posturi au fost vizate anterior de aceeași monitorizare. 

De această dată, raportul CA a arătat că postul Radio Alla,al cărui fondator estecompania Radio Top, nu a asigurat nici cele șase ore pe zi de programe audiovizuale locale, prevăzute de Codul serviciilor media audiovizuale, nici volumul de 80% de conținut în limba română.

Postul de radio Vocea Speranței, fondat de Radio-RBS, a încălcatprevederile care obligă furnizorii privați locali de servicii media să transmită programe audiovizuale locale cu durata zilnică de cel puțin opt ore.

Posturile Russkoe Liubimoe și  Radio ONE, administrate deNG Production, nu au difuzat 80% de conținut în limba română. Aceleașiabateri de la legislație au fost constatate și la postul Megapolis FM, al cărui fondator este firma DGS PROF. 

Astfel, membrii CA au votat pentru avertizarea publică a celor cinci posturi de radio. 

Alte trei posturi – Aquarelle-FM, Radio Dar și Focul din Vatră – au fost amendate cu câte 5.000 de lei pentru că nu au prezentat înregistrările serviciilor de programe pentru perioada monitorizată. Reprezentanții mai multor radiodifuzori au invocat în cadrul ședinței diferite cauze din care nu s-au conformat normelor legale –  defecțiuni tehnice, avarieri în studio etc. Ei au solicitat Consiliului să nu-i sancționeze și să dispună monitorizarea repetată a posturilor lor într-o altă perioadă. 

Vicepreședinta CA, Ana Gonța, care a prezidat ședința, a calificat drept neîntemeiate asemenea solicitări. „Nu vrem să creăm precedente și să-i punem pe radiodifuzori în condiții inegale”, a afirmat Ana Gonța, precizând că până acum CA nu a oferit niciunui radiodifuzor această șansă. „Cât de curând vom face o altă monitorizare la același subiect și atunci o să aveți posibilitatea de a demonstra că sunteți de bună-credință”, le-a spus ea. 

Pentru o monitorizare repetată a pledat și membrul CA Eugeniu Rîbca. „Este ultima monitorizare a serviciilor de radiodifuziune sonoră, dar cred că nu va trebui să ne oprim aici”, a menționat el. Rîbca a propus ca CA să intervină cu monitorizări repetate, „în special a celor furnizori de servicii media care au comis abateri grave”. 

Show More

💬 ...

Back to top button