Orhei TV și TV6, amendate pentru nerespectarea cotelor de producție proprie și opere europene
Consiliul Audiovizualului a amendat cu câte 5.000 de lei posturile de televiziune Orhei TV și TV6 pentru nerespectarea cotelor audiovizuale de producție proprie și opere europene. Deciziile au fost luate pe 2 decembrie.
Potrivit CA, Orhei TV și TV6 au fost monitorizate la capitolul respectării Concepției generale a serviciului de programe, urmare a autosesizării vicepreședintei instituției, Ana Gonța. Monitorizarea a fost desfășurată pe parcursul a șapte zile consecutive, în perioada 17-23 octombrie, iar calculele la Structura serviciului de programe au fost efectuate în baza înregistrărilor prezentate de respectivele canale de televiziune. Datele finale au arătat că ambele au comis devieri la compartimentele Producție proprie și Opere europene.