Comunitatea media din Ucraina solicită autorităților să-i identifice și să-i pedepsească pe autorii crimelor împotriva jurnaliștilor
Câteva organizații neguvernamentale de media din Ucraina – Mișcarea Mediatică, Detector Media și Institutul de Informare în Masă – au difuzat, cu ocazia Zilei comemorării jurnaliștilor uciși, marcată pe 16 septembrie, o declarație comună în care cer autorităților ucrainene să identifice și să pedepsească autorii crimelor împotriva presei, relatează Imi.org.ua.
Semnatarii declarației amintesc că, la 16 septembrie 2000, un grup de ofițeri de poliție l-au răpit pe jurnalistul și fondatorul Ukrainska Pravda, Heorhii Gongadze. Corpul său mutilat și decapitat a fost găsit în luna noiembrie a aceluiași an, într-o pădure din regiunea Kiev. După 22 de ani de la acele evenimente, datorită eforturilor familiei Gongadze, ale comunității jurnalistice și ale organizațiilor internaționale, s-a făcut parțial dreptate. Toți autorii crimei au fost pedepsiți. Cu toate acestea, persoana care a ordonat asasinarea lui Heorhii Gongadze nu a fost numită oficial.
La 20 iulie 2016, jurnalistul Pavlo Șeremet a fost ucis la Kiev. Ancheta asupra celor care au comandat uciderea lui este încă în curs de desfășurare. Iar la 4 mai 2019, jurnalistul Vadim Komarov a fost bătut cu brutalitate în Cerkasî. Bărbatul a murit după 46 de zile de comă. Cazul rămâne încă nerezolvat, autorii și angajatorii fiind nepedepsiți.
Autorii apelului cer autorităților să-i identifice și să-i pedepsească pe cei care au comandat aceste crime împotriva jurnaliștilor, dat și să asigure reprezentanților presei mai multă siguranță și protecție eficientă.
În context, ei amintesc și de cei 38 de colegi jurnaliști care au fost uciși de la începutul invaziei Federației Ruse în Ucraina. Opt dintre aceștia și-au pierdut viața în timp ce își îndeplineau sarcinile profesionale.
„Facem apel la agențiile ucrainene de aplicare a legii să investigheze cu promptitudine toate aceste crime, care constituie crime de război din partea Federației Ruse, să asigure justiție nu numai la nivelul legislației ucrainene, ci și să depună toate eforturile pentru a aduce criminalii ruși în fața unui tribunal internațional”, se menționează în declarație.