Actualitate

CA a sancționat Jurnal TV și Pro TV Chișinău pentru încălcarea regulilor de informare corectă la subiectul războiului din Ucraina

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat Jurnal TV cu 5.000 de lei  și trei avertizări publice, iar PRO TV Chișinău a fost o dată avertizat public pentru încălcarea unor reguli privind informarea corectă în știri despre războiul din Ucraina. Deciziile au fost luate drept urmare a recepționării câtorva petiții.

Plângerile cetățeanului Oleg Petraru, pe postul Jurnal TV, și Nataliei Dașchevici, care a vizat atât Jurnal TV, cât și Pro TV Chișinău, au fost examinate pe 15 aprilie. 

În cazul Jurnal TV, petiționarul a invocat mai multe încălcări cu privire la reflectarea războiului din Ucraina în cadrul buletinului de știri din 1 martie, „în care lipsește opinia autorităților din Federația Rusă”. În urma monitorizării, CA a identificat mai multe încălcări. „Subiectele ce au vizat conflictul armat din Ucraina au fost reflectate cu carențe în ceea ce ține de veridicitatea surselor sau absența acestora, lipsa indicatorilor sau emblemelor care ar face identificabile secvențele video inserate, precum și lipsa punctelor de vedere aflate în opoziție”, a spus șefa Direcției monitorizare TV, Victoria Cecan.

Bunăoară, în cadrul unui reportaj prezentat de un reporter special al televiziunii în Ucraina au fost difuzate inclusiv zvonuri, iar știrea a fost „prezentată fără un suport factologic și fără a indica sursa de proveniență a acestora”. Potrivit CA, în asemenea cazuri este necesar de precizat că informația nu poate fi confirmată. Totodată, au lipsit reacțiile oficiale și sursa de proveniență a unor imagini cu presupuși prizonieri ruși în cadrul unui alt subiect. De asemenea, CA a monitorizat și un material despre situația copiilor refugiaților. Potrivit instituției, în cadrul reportajului a fost relatat cazul unui băiat pe care  tatăl său l-a lăsat la frontiera Ucrainei cu Republica Moldova și care a fost adăpostit de o familie din Republica Moldova. Televiziunea a oferit mai multe detalii despre copil, cum ar fi numele și cine îl adăpostește, iar reporterul l-a întrebat dacă i-a fost frică. „La reflectarea acestui caz nu s-a ținut cont de vulnerabilitatea vârstei minorului și nici de starea psiho-emoțională a acestuia. Totodată, nu au fost întreprinse toate măsurile necesare pentru protejarea identității minorului aflat în situație dificilă”, a mai spus Cecan. 

Cea de-a doua petiție a vizat și Pro TV Chișinău. Petiționara a menționat că în buletinul de știri din seara de 19 martie au fost prezentate știri cu caracter manipulator despre război și fără prezentarea diferitelor opinii. Ea a mai invocat că unele știri au fost prezentate fără surse oficiale.

CA a stabilit că în materialele vizate au fost prezentate mai multe opinii din ambele părți aflate în conflict, „astfel echilibrând pozițiile”. Cât privește sursele de informare externe, cum ar fi BBC, Sky News și altele, specialiștii autorității consideră că ele sunt relevante în condiții de război. „La reflectarea unui conflict militar este dificil de abordat doar sursele oficiale, deoarece acestea nu pot acoperi tot spectrul informațional și probator în timp real. Din acest considerent se apelează la surse externe de informare, care au o notorietate în acest domeniu și care pot fi utilizate pentru o informare mai profundă a unor evenimente cu folosirea unor imagini de la fața locului”, a argumentat Victoria Cecan.

Totodată, reprezentanții CA au a atestat că în cadrul unui subiect despre evenimentele de la Mariupol nu a fost indicată sursa imaginilor preluate.

Jurnal TV a comunicat inițial că autoritatea ar trebui să respingă petiția semnată de Natalia Dașhevici inclusiv pentru că în bazele de date publice nu ar exista o persoană cu așa nume. Printr-o altă scrisoare, Jurnal TV a explicat, în privința relatărilor corespondentului special de la Odesa, că a fost un live „în cadrul căruia s-a dat toată informația din observațiile personale, plus ce au vorbit oamenii pe loc. Era un live de atmosferă despre ce se întâmplă acolo în acele clipe”. Cu referire la subiectul despre prizonierii soldați ruși, furnizorul a precizat că „materialul fost realizat în baza informațiilor oficiale difuzate de serviciul ucrainean de informații, inclusiv imagini video obținute de la această instituție”. În ceea ce privește subiectul în care se relatează cazurile minorilor refugiați, postul a declarat că „este în interesul superior al publicului de a fi informat despre ororile la care sunt supuși copii afectați de război”. Victoria Cecan a ținut să precizeze în acest caz că legislația privind protecția copiilor obligă respectarea drepturilor minorilor atât în calitate de consumator de program, cât și ca protagonist în cadrul emisiunilor.

Poziția Pro TV Chișinău nu a fost menționată.  

Reprezentanții CA au precizat că numele Natalia Dașchevici există în bazele de date, iar membrul CA Eugeniu Rîbca a propus să se renunțe la verificarea identității semnatarilor, inclusiv pentru a nu intimida societatea. Șefa CA, Liliana Vițu, a ținut să accentueze că jurnaliștii ar putea să schimbe numele protagoniștilor minori, informând publicul despre acest fapt, așa cum se procedează în presa internațională pentru a le proteja identitatea.

Show More

💬 ...

Back to top button