Președinta CA, despre prioritățile Consiliului: Ne-am propus să avem câte o monitorizare tematică lunar
Autoritatea de reglementare a domeniului audiovizual și-a setat drept scop să realizeze lunar câte o monitorizare tematică a furnizorilor de servicii media. Prima a vizat prezența conținutului autohton și produs în limba română. Despre acest fapt a remarcat președinta Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, în cadrul unui interviu recent oferit portalului Media Azi.
„Noi ne-am propus să avem câte o monitorizare tematică lunar. Prima – pe conținut local, a doua – pe art. 13 din Cod, privind informarea corectă, dar ne-am gândit să facem mai întâi un set de reguli de conduită – cam cum vom monitoriza noi și ce înțelegem noi prin acest ghid, așa ca să ne punem de acord cu toți furnizorii, editorii: când spunem separarea faptelor de opinii, cum monitorizăm; când ne referim la conținuturi violente – ce înseamnă ele, ce luăm în vizor, cum sancționăm etc”, a spus Liliana Vițu.
Șefa CA a precizat că primele monitorizări tematice au vizat respectarea obligației de a difuza conținut autohton în limba română de către furnizorii de servicii media. Ea a precizat că atenția CA s-a îndreptat către acest aspect inclusiv pentru că autoritatea a primit semnale că „există distorsiuni mari”. „Sunt furnizori care investesc și încearcă să producă opt ore obligatorii de conținut, șase sau patru ore și sunt alții care nu-și propun, nu vreau să spun că parazitează și nici că trișează, dar beneficiază de pe seama unor conținuturi retransmise fără a investi în măsura în care investesc alții, dar, în același timp, mâncând o bună parte a pieței de publicitate. Am depistat, într-adevăr, foarte multe canale care, în continuare, nu-și pun problema sau poate au crezut că acest CA va fi indulgent, nu va ajunge atât de repede să monitorizeze conținuturile”, a mai spus Liliana Vițu.Pe 2 martie, CA a sancționat 12 posturi TV cu o sumă totală de 198.000 de lei (circa 9.750 de euro) pentru insuficiența programelor audiovizuale locale, inclusiv în limba română, și lipsa traducerilor sau subtitrărilor filmelor. Cele mai mari amenzi au fost aplicate în cazul Cinema 1 (53.000 de lei), RTR Moldova (38.000 de lei) și PEH Moldova (35.000 de lei). Bravo TV a fost sancționat cu 5.000 de lei pentru că nu a prezentat înregistrările.