Actualitate

CA a sancționat RTR Moldova și NTV Moldova pentru reflectare unilaterală, amestec dintre fapte și opinii și alte încălcări ale CSMA

Consiliul Audiovizualului (CA) a amendat postul de televiziune RTR Moldova cu 10.000 de lei pentru încălcările depistate în buletinul „Vesti Nedeli”, privind evenimentele din Ucraina, și cu aceeași sumă pentru faptul că nu a prezentat înregistrările solicitate de Autoritate. NTV Moldova, care a admis mai multe erori într-un buletin de știri, inclusiv în subiectul cu privire la presupuse laboratoare biologice „americane” în Ucraina, a fost sancționat cu 25.000 de lei și cu avertizare publică.  

Sancțiunile au fost aplicate în cadrul ședinței din 17 martie. Primul subiect a vizat examinarea rezultatelor monitorizării a șase buletine de știri din luna februarie care au fost difuzate de RTR Moldova și o emisiune „Vesti Nedeli”,  preluată din Federația Rusă. „Rezultatele monitorizării au arătat că atât în programele informative locale, cât și în programul retransmis Vesti Nedeli, majoritatea subiectelor cu referire la evenimentele din Ucraina sunt reflectate unilateral, cu acuzații neprobate, amestec dintre fapte și opinii, informațiile fiind prezentate părtinitor. Totodată, a doua sursă sau sursa alternativă fie a fost omisă, fie este prezentată formal”, se menționează în raportul CA.

Specialiștii de la CA au depistat, de asemenea, că în ediția  retransmisă Vesti Nedeli autorul emisiunii a utilizat frecvent sintagma „naziști ucraineni”, iar din afirmațiile lui nu era clar la cine se referă – la un grup politic sau un grup etnic. „Aceasta expresie poate fi tratată ca o încercare de a incita la ură”, potrivit raportului de monitorizare.

Astfel, CA a sancționat cu 10.000 de lei RTR Moldova pentru încălcarea prevederii privind asigurarea imparțialității, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică. Cu aceeași sumă postul a fost amendat pentru neprezentarea înregistrărilor video.

Al doilea raport a vizat postul de televiziune NTV Moldova. CA a examinat patru subiecte din cadrul buletinului de știri difuzat în seara de 9 martie. În unul din ele, intitulat „Ucraina, poligon biologic” postul a scris despre presupusele „laboratoare biologice americane din Ucraina”, citând-o greșit pe secretară generală adjunctă a Departamentului de Stat al SUA, Victoria Nuland. „În cadrul acestei declarații Nuland nu a spus că laboratoarele biologice din Ucraina sunt americane, după cum relatează în reportaj NTV Moldova, doar a precizat că Ucraina are facilități de cercetare biologică”, a constatat monitorizarea. Membrii CA au considerat neadecvat și cuvântul „poligon” din titlul știrii, care sugerează un teren special amenajat și destinat antrenamentelor, exercițiilor și putea induce în eroare cetățenii. CA a adăugat că în știre sunt prezentate pozițiile Chinei și Rusiei la subiect, însă lipsește poziția Ucrainei.

Reprezentanții NTV Moldova și-au exprimat dezacordul cu unele constatări stabilite în raportul CA, iar în privința subiectului despre laboratoarele biologice au spus că nu au oferit poziția Ucrainei pentru că aceasta nu ar fi existat în acel moment. Membrii CA au menționat însă că s-au uitat la buletinele de știri din următoarele zile de la NTV Moldova și nu au văzut ca postul să prezinte și poziția Ucrainei.

Astfel, membrii CA au avertizat public NTV Moldova și au aplicat trei amenzi pentru informarea incorectă în cadrul acestui buletin de știri – o amendă de 5.000 de lei și două a câte 10.000 de lei fiecare.

Show More

💬 ...

Back to top button