Actualitate

Consiliul Europei avertizează asupra proiectului de lege din România care obligă ONG-urile să publice identitatea donatorilor

Elena Calarașan

Consiliul Europei atrage atenția, printr-o alertă pe Platforma pentru protecția jurnalismului și siguranța jurnaliștilor, despre proiectul de lege din România care ar urma să oblige organizațiile neguvernamentale să-și facă publice sursele de finanțare. Documentul votat de Senatul României la 18 mai vizează și instituțiile media care sunt înregistrate legal ca ONG-uri. 

Prin alerta emisă, Consiliul Europei cere autorităților de la București să respingă proiectul de lege, să respecte standardele europene privind libertatea de exprimare și conformitatea cu legislația Uniunii Europene. 

Avertizarea vine în contextul în care, la mijlocul lunii mai, Senatul României a adoptat un proiect de lege care prevede ca organizațiile neguvernamentale să publice sursele de finanțare și identitatea donatorilor care oferă contribuții mai mari de 5.000 de lei, adică echivalentul a aproximativ 950 de euro, obligație care ar viza inclusiv instituțiile media non-profit înregistrate ca ONG-uri. Organizațiile care nu s-ar conforma cerințelor  ar putea fi suspendate, iar ulterior dizolvate în termen de un an.

Aceeași sursă mai atenționează că numeroase instituții media din România sunt înregistrate juridic ca ONG-uri și depind de granturi pentru proiecte, contribuții sau donații din partea publicului. 

Înaintea votului din Senat, aproximativ 440 de organizații ale societății civile din România au semnat o scrisoare deschisă prin care s-au opus proiectului de lege, argumentând că acesta încalcă protecțiile constituționale privind libertatea de asociere și dreptul la viață privată. Semnatarii au susținut, de asemenea, că autoritățile fiscale și bancare au deja competențe pentru a verifica finanțarea ONG-urilor și identitatea donatorilor, fără a fi necesară publicarea acestor informații. 

Și Consiliul Legislativ din Parlamentul României a avertizat, într-un aviz, că proiectul introduce mecanisme de control similare celor prevăzute de legislația adoptată anterior în Ungaria, unde autoritățile au impus restricții discriminatorii și nejustificate asupra ONG-urilor și a fost criticată pentru încălcarea legislației europene. De asemenea, Consiliul Economic și Social a menționat, într-un alt aviz, că ONG-urile din România sunt deja supuse unor obligații extinse de transparență financiară și a atras atenția că impunerea obligației de a publica identitatea donatorilor ar putea descuraja entitățile fizice și juridice să sprijine organizațiile care activează în domenii sensibile din punct de vedere politic sau social, de teama expunerii publice.

Proiectul a fost inițiat de partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și susținut de Partidul Social Democrat (PSD). În Senatul român, acesta a fost votat de 76 de senatori, în timp ce 32 au votat împotrivă, iar patru s-au abținut. Documentul urmează a fi dezbătut și în Camera Deputaților, care poate adopta, modifica sau respinge inițiativa.

Show More

💬 ...

Back to top button