Rezoluția Forumului Mass-Media 2025. Ce solicită jurnaliștii de la autorități
Mihaela Ciobanu

Participanții la cea de-a zecea ediție a Forumului Mass-Media, desfășurat la Chișinău în zilele de 8 și 9 decembrie, îi îndeamnă pe jurnaliști să urmărească atent și critic și să reflecte în profunzime procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Totodată, rezoluția făcută publică pe 22 decembrie conține un șir de constatări privind evoluțiile pieței media în ultimul an și solicită autorităților să accelereze procesul de aliniere a reglementărilor naționale de activitate a mass-mediei la legislația europeană.
Documentul constată că alinierea cadrului normativ național ce vizează mass-media la legislația comunitară relevantă necesită accelerare, dar nu în detrimentul consultărilor publice. De asemenea, participanții confirmă că, în anul 2025, au fost înregistrate progrese precum finanțarea proiectelor jurnalistice prin Fondul de subvenționare a mass-mediei, susținerea distribuției presei tipărite, cooperarea instituțională pentru reflectarea corectă a alegerilor și apariția unor bune practici electorale.
Potrivit rezoluției, amendamentele operate în anul 2025 la Codul serviciilor media audiovizuale oferă garanții suficiente pentru asigurarea independenței autorităților din audiovizual și au servit drept argument pentru decizia Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei din decembrie curent de a înceta, după o perioadă de 16 ani, supravegherea statului în cauza Manole și alții c. Moldovei.
Totodată, participanții au remarcat că printre problemele persistente se numără: vulnerabilitatea spațiului informațional la ingerințe externe și dezinformare, sprijin insuficient pentru presa în limbile minorităților, degradarea prestației furnizorului public regional Gagauziya Radio Televizionu și intensificarea atacurilor asupra jurnaliștilor, insuficient sancționate de autorități.
Printre principalele solicitări adresate autorităților, evidențiate în textul rezoluției, se numără accelerarea procesului de aliniere a reglementărilor naționale privind activitatea mass-mediei la legislația europeană relevantă, inclusiv urgentarea adoptării și aplicării unei noi legi a presei. În plus, autoritățile sunt îndemnate să ofere jurnaliștilor garanții reale de protecție.
În ceea ce privește activitatea jurnaliștilor și instituțiilor de presă, semnatarii rezoluției înseamnă actorii implicați să urmărească atent și critic și să reflecte în profunzime procesul de aderare la Uniunea Europeană. Mai mult, jurnaliștii sunt încurajați să transforme experiența de contracarare mediatică a amenințărilor hibride, acumulată la alegerile parlamentare prin verificarea la veridicitate a informației din spațiul public, într-o bună practică de activitate cotidiană.



