Actualitate

CA a finalizat analiza reflectării alegerilor: sancțiuni în valoare totală de 68.000 de lei, 6 avertizări și 4 notificări publice

12 posturi de televiziune au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 68.000 de lei, alte șase au fost avertizate public, iar patru au fost notificate cu privire la necesitatea intrării în legalitate, adică li s-a cerut să remedieze abaterile minore constatate de CA într-un termen stabilit . Deciziile au fost luate de Consiliul Audiovizualului (CA) pe 10 octombrie, în urma examinării Raportului final privind modul de reflectare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Monitorizarea a vizat întreaga perioadă a campaniei electorale (29 august – 26 septembrie), inclusiv ziua tăcerii.

Astfel, postul de televiziune TVC 21 a fost sancționat cu o amendă de 20.000 de lei, canalul TV Găgăuzia al radiodifuzorului public regional GRT a primit o amendă de 15.000 de lei, iar Jurnal TV – 10.000 de lei. TVR Moldova a fost amendat cu 5.000 de lei, iar RLive TV, Next TV, Exclusiv TV, Star TV și Agro TV Moldova cu câte 1.000 de lei fiecare. De asemenea, 1TV și  One TV au fost sancționați cu 3.000 de lei, iar Canal Regional – cu 7.000 de lei.

Pro TV Chișinău, Cinema1, 7TV, N4, Vocea Basarabiei TV și TV9 au primit avertizări publice.

Totodată, TV8, TV Elita, Media TV și Moldova 1 au fost notificate cu intrare în legalitate, aplicabilă până la următoarea campanie electorală.

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea principiilor de echitate, echilibru și imparțialitate în reflectarea alegerilor, prevăzute în articolul 89 al Codului Electoral. Anterior, în urma evaluării a patru rapoarte de monitorizare elaborate de CA pe parcursul campaniei electorale, televiziunile nu au fost sancționate în temeiul acestui articol.

Conform rapoartelor de monitorizare ale CA, cei mai sancționați furnizori de servicii media audiovizuale în campanie au fost TVC 21 (53.000 de lei), Jurnal TV (37.000 de lei), GRT (32.000 de lei) și Pro TV (23.000 de lei), sumele reprezentând totalul amenzilor aplicate pe întreaga perioadă electorală.

„E evident că noi ne confruntăm cu inechitate în ceea ce privește offline-ul, adică televiziunea clasică, liniară, comparativ cu ceea ce se face în online. Am auzit, și furnizorii s-au plâns pe bună dreptate, de această inechitate și lipsă de echilibru în permisivitatea cu care s-au produs unii jurnaliști și formatori de opinii în online, și n-au fost sancționați în niciun fel, spre deosebire de televiziunile care au fost obligate să respecte niște rigori, uneori poate prea stricte”, a declarat Aneta Gonța, vicepreședinta CA, în ședința în care a fost examinat raportul.

Orest Dabija, unul dintre membrii CA, a remarcat existența a două tipuri de derapaje în reflectarea alegerilor: „Există moderatori despre care a fost clar că au susținut narative prorusești și au fost moderatori care au susținut narative antirusești, să le spunem așa, chiar dacă ele au fost uneori camuflate. Al doilea Călcâi al lui Ahile ar fi, pentru mine, piața publicității. Imaginea generală este destul de gravă. A scăzut foarte mult publicitatea și, respectiv, pentru viitoarele alegeri cred că va dispărea și interesul unor furnizori de a organiza dezbateri sau emisiuni de informare electorală. Pe de altă parte, vedem că știrile au fost cu foarte puține încălcări și asta este lăudabil”.

Tot în cadrul ședinței, membrul CA Vasile Botnaru a menționat că furnizorii de servicii media trebuie să învețe să lucreze în condiții reale de concurență și echitate. „Pentru furnizori este important să învețe, în sfârșit, să lucreze în condiții reale și cu concurenți reali, și să nu fie discriminați, să nu fie considerați «ai noștri»”, a menționat el.

„Pe tot parcursul perioadei electorale am remarcat că serviciile media audiovizuale s-au conformat cerințelor Codului serviciilor media audiovizuale și Codului Electoral, dar și actelor normative conexe. Mă refer la regulamentele CEC-ului. Dacă, spre exemplu, în campania electorală precedentă, din anul 2024, au existat servicii media audiovizuale care au reflectat doar cinci sau zece secunde din activitatea concurenților electorali și nu au oferit detalii despre opțiunile de vot pentru referendum, acum furnizorii au prezentat informații mai detaliate despre concurenții electorali. Apreciez faptul că unii furnizori au reflectat campania într-un mod nepărtinitor și echidistant”, a punctat, cu referire la tabloul general al reflectării alegerilor, membra CA Tatiana Crestenco.

Show More

💬 ...

Back to top button