Actualitate

9 posturi TV, amendate cu 240.000 de lei de către CA pentru încălcarea prevederilor referitoare la programele locale

Consiliul Audiovizualului a decis să amendeze cu 240.000 lei posturile de televiziune Moldova-2, RTR Moldova, PEH TV, N4, Cinema 1, ITV, Zona M, TVC 21 și TV-Găgăuzia pentru că nu au difuzat suficiente programe locale și/sau în limba română și/sau în orele de maximă audiență. Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 29 decembrie 2022.

Potrivit comunicatului de presă al CA, au fost analizate rapoartele de monitorizare a 12 posturi de televiziune, în diferite zile din intervalul 2 – 14 decembrie. Nouă dintre acestea s-au ales cu amenzi de la 10.000 până la 42.000 de lei fiecare, pentru încălcarea uneia sau mai multor prevederi ale Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova (CSMA). Principalele abateri țin de duratele medii zilnice ale programelor locale – cel puțin 80% dintre acestea trebuie să fie în limba română, iar 75% urmează a fi difuzate în prime-time.

RTR Moldova, PEH TV și Cinema-1, clasificați drept furnizori media privați naționali

În martie 2022, Consiliul Audiovizualului a clasificat RTR Moldova, PEH TV și Cinema-1, împreună cu alte trei posturi TV drept furnizori media privați naționali, ceea ce le impune difuzarea conținutului local cu durata medie zilnică de cel puțin opt ore. Este dublu în comparație cu vechiul statut de regionali, conform datelor CSMA. Curtea de Apel Chișinău a confirmat această decizie la data de 5 decembrie 2022.

Două din cele trei posturi TV, RTR Moldova și Cinema-1, nu respectă nici măcar cotele corespunzătoare statului de regionali, susține Liliana Vițu, președinta Consiliului Audiovizualului. „Au avut suficient timp să se adapteze cu noul statut de național, să se pregătească atât financiar, cât și pe partea resurselor umane, (…) motiv pentru care eu cred că trebuie să mergem astăzi pe clasificarea națională”, a mai menționat sursa.

Numai în ultima lună a anului trecut Consiliul Audiovizualului a aplicat amenzi în valoare de mai mult de jumătate de milion de lei pentru nerespectarea proporției conținutului local în grila furnizorilor de servicii media, timpii și limba difuzării acestora, potrivit datelor de pe pagina oficială a instituției.

Show More

💬 ...

Back to top button