TVC21, cu licența de emisie suspendată. Reacția ONG-urilor de media

Licența de emisie a postului de televiziune TVC21 a fost suspendată pentru un termen de 60 de zile, potrivit unei decizii a Consiliului pentru Promovarea Proiectelor Investiționale de Importanță Națională. Mai multe ONG-uri de media o cataloghează drept ingerință gravă în dreptul la libera exprimare.
Potrivit deciziei din 27 martie, sancțiunea ce vizează compania COTIDIAN, fondatoarea canalului TVC21, a fost aplicată pe motiv că postul TV nu ar fi prezentat documente și informații în mod complet și „nu le-a susținut prin informații concludente”. Decizia nu are legătură cu activitatea editorială a furnizorului de servicii media. „Nu s-au găsit nereguli în programele difuzate sau în activitatea editorială, ci s-a cerut mai multă transparență privind structura de proprietate, aspect care este în vizorul Consiliului”, se arată într-un comentariu de la Guvern, potrivit Agora.md.
„Considerăm că acest argument este complet nefondat și lipsit de temei. (…) Libertatea de exprimare este un principiu fundamental al unui stat democratic, iar încălcarea acestui principiu este plină de consecințe negative”, a reacționat Nichita Romenschii, prezentatorul emisiunii „Glavnoe” de la TVC21.
Într-o declarație publică, Centrul pentru Jurnalism Independent, alături de mai multe organizații cosemnatare, reiterează îngrijorarea față de existența și aplicarea acestui mecanism de revocare permanentă sau temporară a licențelor posturilor TV și de radio, „care este incompatibil cu standardele internaționale” și a fost declarat anterior drept neconstituțional. „Suspendarea licenței de emisie a unui post de televiziune, fie doar cu efect temporar, constituie o ingerință gravă în dreptul la libera exprimare. Impunerea unei restricții atât de serioase drept sancțiune pentru presupusa neîndeplinire a unor obligații «de natură administrativă» constituie o măsură vădit disproporționată și contrară scopului intereselor legitime protejate într-o societate democratică”, argumentează ONG-urile în apel.