Actualitate

Un regulament permanent va ghida instituțiile media ce vor reflecta alegerile

Regulamentul privind reflectarea alegerilor de către instituțiile mass-media a intrat în vigoare odată cu publicarea documentului în Monitorul Oficial, la 4 august 2023. Prevederile acestui act sunt obligatorii pentru instituțiile de presă care vor reflecta alegerile parlamentare, prezidențiale, locale, regionale, noi și parțiale, referendumurile. Documentul a fost aprobat de Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a transpune prevederile noului Cod electoral, intrat în vigoare la finele anului 2022.

Regulamentul stabilește drepturile, obligațiile, precum și statutul persoanelor implicate în procesul de reflectare a alegerilor de către instituțiile mass-media, cu excepția celor fondate de partide politice, astfel încât să asigure informarea complexă, obiectivă și veridică a publicului asupra întregului proces electoral prin intermediul instituțiilor mass-media. Spre deosebire de regulamentele care, potrivit legislației electorale vechi, erau aprobate de CEC în primele șapte zile ale fiecărei perioade electorale, documentul publicat în Monitorul Oficial la 4 august 2023 va fi aplicabil în cazul tuturor alegerilor ce vor urma.

Documentul reglementează legitimarea de către CEC a jurnaliștilor legitimați, dar și a liberilor profesioniști, precum bloggerii sau vloggerii în calitate de observatori. În timp ce dosarul solicitat din partea jurnaliștilor din redacții trebuie să includă cererea din partea instituției media angajatoare și un extras privitor la înregistrarea acesteia, dosarul bloggerilor sau vloggerilor trebuie să conțină „o dovadă din partea asociației naționale de jurnaliști și/sau de o listă a publicațiilor”.

Modul de reflectare a alegerilor în serviciile media audiovizuale este reglementat într-un capitol separat al Regulamentului. Documentul stabilește o serie de rigori pe care posturile de televiziune și radio trebuie să le respecte. Între altele, instituțiile media care vor realiza emisiuni de dezbateri electorale urmează să difuzeze aceste produse media în ore de maximă audiență și trebuie să le evidențieze de alte programe prin semnale acustice și vizuale unice. Totodată, posturile TV și radio care vor difuza în perioada electorală rezultatele sondajelor de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor vor trebui în mod obligatoriu să comunice cine a comandat și a plătit sondajul, precum și informații privind metodologia și marja de eroare a sondajului.

Concurenții electorali urmează să fie invitați la dezbatere nominal și public, cu cel puțin două zile înainte de dezbaterea programată. „Refuzul de a participa ori absența la dezbateri a vreunui concurent sau participant la referendum se face publică și nu constituie temei pentru anularea sau suspendarea dezbaterilor. În cazul absenței la dezbatere a vreunui concurent electoral sau participant la referendum, timpul rezervat acestuia nu se recuperează și nu este redistribuit celor prezenți”, se arată în regulament.

În document se precizează că regulile generale de desfășurare a dezbaterilor electorale la TV sau la radio sunt valabile și pentru dezbaterile electorale desfășurate în mediul offline și online. Cu referire la publicitatea electorală, regulamentul impune ca, în termen de șapte zile de la începerea perioadei electorale, posturile de televiziune și radio care reflectă alegerile să prezinte CEC informații privind condițiile în care acordă spațiu publicitar cu indicarea tarifelor pentru publicitate.

Consiliul Audiovizualului (CA) va monitoriza, în perioada electorală, dacă posturile televiziune și de radio își respectă propriile angajamente asumate prin declarațiile politicii editoriale, precum și felul în care vor reflecta alegerile. Contestațiile privind reflectarea alegerilor de către furnizorii de servicii media vor fi examinate de CA. În cazul instituțiilor media online și a presei scrise contestațiile vor fi examinate de către instanța de judecată, în cel mult trei zile de la înregistrarea lor.

Show More

💬 ...

Back to top button