Un internaut, obligat în primă instanță să prezinte scuze publice pentru defăimarea jurnalistului Vitalie Călugăreanu
Mihaela Ciobanu

Judecătoria Criuleni a admis parțial marți, 3 noiembrie, acțiunea civilă intentată de jurnalistul Vitalie Călugăreanu împotriva lui Boris Cerlat, în legătură cu mai multe comentarii publicate pe Facebook. Instanța a constatat caracterul fals, defăimător și injurios al afirmațiilor și l-a obligat pe pârât să le dezmintă, să prezinte scuze publice și să achite jurnalistului 10.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral.
Potrivit hotărârii, procesul a vizat apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale a jurnalistului, în urma unor comentarii publicate de Boris Cerlat pe pagina personală de Facebook a lui Vitalie Călugăreanu, începând cu 18 aprilie 2026.
Printre afirmațiile considerate defăimătoare de instanță se numără acuzații privind presupusa afiliere politică a jurnalistului, lipsa de imparțialitate și selectarea părtinitoare a subiectelor de interes public. În comentariile respective au fost utilizate și expresii ofensatoare și degradante la adresa lui.
Instanța a dispus ca Boris Cerlat să publice și să mențină pe aceeași pagină de Facebook două mesaje distincte: o dezmințire a informațiilor defăimătoare și scuze publice pentru injuriile adresate jurnalistului.
Potrivit textului dezmințirii stabilit de instanță, pârâtul urmează să recunoască faptul că afirmațiile sale au afectat onoarea, demnitatea și reputația profesională a lui Vitalie Călugăreanu, că acestea sunt false și lipsite de un substrat factologic suficient, precum și să se angajeze că nu le va mai răspândi.
În mesajul de scuze publice, Boris Cerlat trebuie să recunoască și faptul că expresiile utilizate au fost ofensatoare, jignitoare și degradante, fără legătură cu o critică legitimă sau cu o dezbatere de interes public.
Totodată, instanța a dispus încasarea de la pârât a 10.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, precum și compensarea cheltuielilor de judecată în valoare totală de 11.400 de lei. Acestea includ 10.000 de lei pentru asistență juridică, 1.200 de lei pentru taxa de stat și 200 de lei pentru taxa de timbru.
Centrul pentru Jurnalism Independent a oferit asistență juridică jurnalistului Vitalie Călugăreanu în acest caz, acesta fiind reprezentat în instanță de avocatul Nicolae Frumosu și avocatul stagiar Danu Tartus.
Contactat de Media Azi, Danu Tartus a precizat că admiterea parțială a acțiunii se referă exclusiv la compensarea cheltuielilor pentru asistență juridică, în timp ce solicitările privind constatarea caracterului defăimător al afirmațiilor, dezmințirea acestora și prezentarea scuzelor publice au fost admise integral.
„Consider că hotărârea pronunțată astăzi confirmă importanța protejării onoarei, demnității și reputației profesionale. Libertatea de exprimare este un drept fundamental, însă exercitarea acesteia presupune și responsabilitate. Critica persoanelor publice, inclusiv a jurnaliștilor, este firească și necesară într-o societate democratică, dar trebuie să se bazeze pe argumente și pe un substrat factologic suficient, fără a se transforma în atacuri personale, insulte sau afirmații care aduc atingere reputației unei persoane”, a declarat avocatul stagiar pentru Media Azi.
Hotărârea a fost pronunțată de judecătorul Dorin Cazacu și poate fi atacată la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la pronunțare.




