Ucraina: Zelenski a semnat legea care interzice producerea și difuzarea propagandei ruse
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a semnat proiectul de lege care interzice producerea și distribuirea produselor informaționale care vizează promovarea acțiunilor Federației Ruse, scrie Pravda.com.ua cu referire la datele de pe site-ul Radei Supreme. Sursa informează că documentul a fost semnat pe 14 martie.
Legea interzice mass-mediei „justificarea, legitimarea, negarea agresiunii armate a Federației Ruse împotriva Ucrainei în 2014, în mod special, prin prezentarea agresiunii armate a Federației Ruse împotriva Ucrainei ca «conflict intern», «conflict civil», «război civil», negare a ocupării temporare a unei părți a teritoriului Ucrainei”.
De asemenea, este interzisă glorificarea persoanelor „care au comis agresiunea armată a Rusiei împotriva Ucrainei în 2014, a reprezentanților atât ai formațiunilor armate ale Federației Ruse, cât și ai bandelor armate și ai grupurilor de mercenari, inclusiv prin definirea acestora drept «rebeli», «miliția populară», «oameni militari politicoși»”.
Legea prevede și posibilitatea de a opri activitățile din Ucraina ale partidelor, organizațiilor religioase și obștești „implicate în propagandă de război sau care justifică acțiunile țării agresoare”. Activitatea unor astfel de organizații poate fi încetată prin decizia instanței.
Rada Supremă din Ucraina a votat inițiativa în lectură finală pe 3 martie.