Actualitate

SIS, despre corespondenta Rossia 24 care a realizat un interviu cu Igor Dodon în arest la domiciliu: „A încălcat prevederile cu privire la acreditarea jurnaliștilor străini”

Corespondenta de la Rossia 24 care a realizat un interviu cu ex-președintele Igor Dodon la mijlocul lunii iulie, din arest la domiciliu, a încălcat prevederile unei hotărâri guvernamentale cu privire la acreditarea reprezentanților presei străine în Republica Moldova. Biroul Migrație și Azil urmează să se expună pe marginea subiectului, potrivit unui răspuns oficial al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) pentru Media Azi. Anterior, un deputat al formațiunii Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a lansat un apel cu privire la clarificarea acestui caz. 

UPDATE: Igor Dodon a comentat pentru Sputnik Moldova răspunsul SIS pentru Media Azi: „Ei [SIS, n.r.] fac trimitere la o hotărâre guvernamentală din 1995. În acea hotărâre scrie că acreditarea pentru jurnaliști străini este necesară pe doi ani pe lângă instituțiile de stat. Dar așa, noi suntem o țară liberă și orice jurnalist poate veni și face interviu cu cine dorește”.

„Olga Armiakova nu a solicitat acreditare pentru desfășurarea activității jurnalistice pe teritoriul Republicii Moldova, astfel a încălcat prevederile Hotărârii Guvernului Nr. 359/1995 cu privire la acreditarea jurnaliștilor străini în Republica Moldova”, se arată în răspunsul SIS, solicitat de Media Azi pe marginea interviului difuzat de postul de televiziune rus Rossia 24 pe 15 iulie. 

Reprezentanții serviciului au precizat că autoritatea națională competentă pentru străini (Biroul Migrație și Azil, o subdiviziune a Ministerului Afacerilor Interne) urmează să se expună referitor la legalitatea aflării și desfășurării unei anumite activități de către jurnalistă pe teritoriul Republicii Moldova.

Anterior, deputatul Radu Marian a făcut un apel către Serviciul de Informații și Securitate, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, să ofere explicații privind circumstanțele de acordare a interviului de către Igor Dodon. „Din câte am înțeles, această doamnă a venit mai demult la rude. Are rude în Republica Moldova. Înțeleg că a venit până la începerea acestui război și nici nu era în atribuțiile legale ale organelor noastre să i se refuze. Faptul că a ajuns să dea un interviu la Dodon, într-adevăr, e o problemă. Și, apropo, fac apel la SIS să vină cu o clarificare (…), să vină cu explicații privind această propagandistă”, a declarat Radu Marian în cadrul emisiunii.
Igor Dodon a oferit un interviu pentru postul de televiziune rus Rossia 24, aflându-se în arest la domiciliu, pe 15 iulie. El a fost distribuit și pe pagina de Facebook a politicianului. În acea perioadă, reprezentanții Procuraturii Anticorupție, care instrumentează cazul ex-șefului statului, susțineau că nu au fost notificați despre vizitele jurnaliștilor la domiciliul lui Dodon. La rândul său, Igor Dodon afirma că nu a încălcat decizia instanței atunci când i-a primit pe jurnaliști la domiciliu.

Show More

💬 ...

Back to top button