​Radioul, între formula clasică și multimedia

Corneliu Rusnac, 
redactor-șef la Radio Chișinău

La 13 februarie este marcată Ziua Mondială a Radioului. Această zi a fost proclamată în 2011 de către UNESCO, iar în 2012 de către Adunarea Generală a ONU.

Apărut la răscrucea secolelor XIX și XX, de-a lungul mai multor decenii radioul a fost una din cele mai importante și mai rapide surse de informare pentru oamenii din întreaga lume. În cel de-al Doilea Război Mondial a fost un element valoros în lupta informațională dintre aliați și țările Axei, iar în timpul Războiului Rece cei din lagărul comunist puteau afla ce se întâmplă în lumea liberă numai datorită unor posturi de radio ca BBC sau Europa Liberă.

Sigur, de la apariția sa, radioul a evoluat mult și chiar a suportat schimbări substanțiale, mai ales după „revoluția” informațională, generată de dezvoltarea Internetului și digitalizarea societății în care trăim.

Dar ce înseamnă astăzi radioul și cât de ascultat mai este el într-o epocă în care foarte multă lume migrează dinspre presa tradițională spre online?

Un studiu realizat la comanda Centrului de Jurnalism Independent și publicat în decembrie 2021 arată că 26% din respondenți ascultă, totuși, radioul, cei mai mulți dintre ei (46%) în mașină. 

Pe de altă parte, Barometrul Opiniei Publice, un sondaj realizat la comanda Institutului de Politici Publice și făcut public în iunie 2021, arată că doar pentru 5,3% din respondenți radioul este sursa de informare în care au cea mai mare încredere, cedând mult în fața televiziunii și Internetului.

Ca să facă față multiplelor provocări apărute odată cu dezvoltarea Internetului și să reușească să supraviețuiască, radioul a fost nevoit să suporte transformări profunde. 

Întâi de toate a trebuit să se orienteze spre mediul online, unde, așa cum spuneam mai sus, au migrat foarte mulți consumatori de produse informaționale sau divertisment. 

Redacția unui post de radio în prezent nu mai înseamnă doar reporteri, redactori și realizatori de emisiuni, asistați de personalul tehnic. Mai înseamnă, în mod obligatoriu, și o componentă online, adică un fel de „subredacție” care să lucreze pentru site-ul postului de radio, pentru că astăzi, spre deosebire de acum 30 de ani, nu ne mai putem imagina o instituție de presă care să nu aibă un site. Mai înseamnă și, cel puțin, un fotograf/cameraman, pentru că, iarăși, ce valorează un site fără imagini video sau poze?

Dar și un site nu valorează mare lucru dacă nu este prezent pe rețelele sociale, adică pe Facebook, pe Instagram, pe YouTube etc. Prin urmare, în redacția unui post de radio de astăzi e nevoie neapărat și de o persoană pe care am putea numi-o generic „Facebook manager”, care să gestioneze materialele redacției pe aceste platforme.

Doar în felul acesta produsele radio pot ajunge și la cei care preferă să se informeze cu ajutorul computerului sau telefonului mobil. Adică, radioul de astăzi este nevoit să se orienteze spre ceea ce am obișnuit să calificăm drept „multimedia”. Fenomen spre care, de altfel, s-au orientat și presa scrisă, și televiziunea și care a șters, în mare parte, frontierele între ceea ce altă dată erau ziare, posturi TV sau posturi de radio. 

Judecând după evoluția tehnică din ultimele două decenii, dar și a modului în care presa a trebuit să se adapteze acestor evoluții, e de așteptat ca pe viitor hotarele între genurile clasice ale mass-media să se dilueze și mai mult. Prin urmare, există o probabilitate foarte mare să asistăm la o „multimedizare” și mai mare a radioului ca gen de presă.

Deocamdată însă, pe lângă prezența online, undele radio mai transmit materialele realizate de jurnaliști spre consumatorii de produse media. Spre deosebire de Republica Moldova, la nivel mondial, radioul continuă să fie unul din cele mai cele mai accesate mijloace de informare în masă, potrivit ONU. Nu în ultimul rând, acesta joacă un rol important în cazuri de salvare și în comunicarea de urgență.   

Și, ceea ce nu e deloc de ignorat, radioul rămâne, așa cum remarcă aceeași Organizație a Națiunilor Unite, un mijloc ieftin şi potrivit pentru a ajunge la comunităţile îndepărtate şi la persoanele vulnerabile, oferind o platformă pentru a interveni în dezbaterea publică, indiferent de nivelul educaţional al oamenilor.