Actualitate

NTV Moldova, sancționat cu o amendă de 18.000 de lei și două avertizări publice inclusiv pentru reportajele de 9 Mai

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat NTV Moldova cu 18.000 de lei și a avertizat public de două ori postul de televiziune, în cadrul ședinței din 3 iunie, inclusiv pentru inexactități în reportajele despre manifestațiile din data de  9 mai și „părerile subiective” exprimate de moderatorul unei emisiuni. Sancțiunile au fost aplicate drept urmare a autosesizărilor membrilor CA Larisa Turea și Orest Dabija, precum și a sesizării asociației Watchdog.md.

Sesizarea Larisei Turea s-a referit la monitorizarea respectării legislației în contextul promulgării legii ce interzice în Republica Moldova afișarea însemnelor asociate cu agresiunea militară a Federației Ruse în Ucraina. Perioada de monitorizare a fost 19-21 aprilie. Potrivit CA, în știrile la acest subiect, NTV Moldova a încălcat prevederi din Codul serviciilor media audiovizuale ce spun că relatările trebuie să provină din surse sigure, suficient documentate sub aspect factologic, cu o abordare credibilă şi imparţială a evenimentelor, cu reflectarea echilibrată a diferitor opinii. De asemenea, CA a atestat că în cadrul emisiunii „Accent Direct” din 19 aprilie moderatorul Alexei Lungu și-a exprimat opiniile și punctul de vedere în legătură cu subiectele abordate, iar pe parcursul programului „a avut o abordare părtinitoare în raport cu declarațiile invitatului său și a susținut opiniile acestuia. Uneori, prin acordarea întrebărilor, chiar a precizat că își exprimă propria părere subiectivă, fapt care nu contribuie la libera formare a opiniilor”.

Abateri de la legislație au fost atestate și în cadrul programului informativ „Știrile orei 19:00” din 9 mai, monitorizarea căruia a fost făcută în baza autosesizării lui Orest Dabija. „În  cadrul subiectului «Cel mai numeros Marș al Victoriei», însemnătatea zilei de 9 Mai a fost catalogată ca victoria «Marelui Război pentru Apărarea Patriei», denumire atribuită de fapt de către Uniunea Sovietică celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, s-a pus accent doar pe opiniile celor care susțin această ideologie, fără a fi prezentate alte date istorice în raport cu cel de-al Doilea Război Mondial”, potrivit CA. Consiliul a precizat că în cadrul știrii cu titlul „Panglica Sf. Gheorghe a învins” au fost prezentate doar opiniile celor care s-au pronunțat pentru promovarea în continuare a panglicii bicolore, fiind omise alte păreri care susțin promulgarea actualei legi care interzice simbolurile agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei. Autoritatea a avut obiecții și la datele prezentate de televiziune cu privire la numărul de participanți prezenți la evenimentele din data de 9 mai.

Petiția Watchdog.md s-a referit la o știre din 12 mai cu titlul „Gavrilița: Nu avem motive de îngrijorare”. În cadrul monitorizării s-a atestat o lipsă de coerență și exactitate în relatarea subiectului, inclusiv prin inserarea  unor secvențe video cu atacul unui grup de persoane și explozii în clădirea așa-zisului minister de securitate din Tiraspol, după declarațiile generale făcute de premiera Gavrilița.

Toate trei sesizări în final au fost comasate. 

Reprezentanții NTV Moldova au comunicat CA că nu a încălcat legislația în cadrul reportajului «Cel mai numeros Marș al Victoriei». „Ziua de 9 Mai a fost și este o sărbătoare de stat în Republica Moldova, care oficial se numește Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru independența Patriei. În acest sens, toți oamenii s-au expus în reportaj. Nu este clar ce altă opinie trebuie să fie prezentată în reportaj pentru reflectarea echilibrată a evenimentelor”, potrivit răspunsului. Administrația postului susține că nu a comis abateri nici în cazul prezentării numărului participanților la evenimentele din 9 Mai, pentru că în reportaj s-ar fi vorbit despre două acțiuni – Marșul Victoriei și marșul Regimentul Nemuritor, iar conducerea Poliției s-ar fi referit doar la una din ele. Televiziunea a respins și obiecțiile cu privire la reportajul în care au fost prezentate vocile participanților la marșuri, menționând că au prezentat spre sfârșit și informația relevantă despre contextul apariției legii.

„Furnizorul în cauză recidivează, după părerea mea, și astfel se explică prezența mai multor sesizări. Nu este vorba de o atenție deosebită acordată lui din alte motive, evident”, a afirmat Orest Dabija în cadrul ședinței.

Show More

💬 ...

Back to top button